Oana Zăvoranu, prima reacție după ce s-a aflat că apare poza ei în videoclipul lui Pepe: „El face bani de pe urma mea”
Fierbere în showbiz după ultimul clip realizat de Pepe. Piesa a dat naștere multor speculații, foarte mulți dintre cei care au urmărit-o și ascultat-o fiind de părere că Pepe i-a dedicat melodia și versurile… Oanei Zăvoranu.
Aceste presupuneri sunt alimentate și de faptul că apare în videoclipul lui Pepe o brunetă sexy care seamănă foarte mult cu Oana, deși artistul a declarat că totul este o coincidență artistică.
„Fiecare e liber să gândească ce vrea şi cum vrea. Din punctul meu de vedere, nu are nicio legătură cu nimeni şi nimic. În primul rând, nu e o piesă compusă de mine. E interpretată şi îmi place foarte mult. Când am auzit-o, am zis că că e profundă. Dar, eu mi-l asum. Îmi place, mă regăsesc. Eu am transmis asta. Mulţi mi-au spus că am pus fotografia ei în videoclip”, a declarat Pepe în urmă cu ceva timp, la Răi Da Buni.
Oana Zăvoranu: ”De pe spatele meu mai mânca și el o pâinică”
Pe de altă parte, Oana Zăvoranu ”pune paie pe foc” și este de părere că Pepe i-a dedicat respectiva piesă.
„El face bani la concerte de pe urma mea. Roagă-te de sănătatea mea, pentru mine l-a făcut (nr videoclipul). Să-mi aprinzi o lumânare de Paște, că e Săptămâna Patimilor. De ce face melodii despre mine? Lumea e nebună, nu? M-au sunat toți. De pe spatele meu mai mânca și el o pâinică.”, a declarat Oana Zăvoranu, invitată la Xtra Night Show.