Oana Zăvoranu cu siguranţă este o femeie împlinită, iar după ce s-a aşezat la casa ei alături de Alex Ashraf, frumoasa brunetă pare să îşi fi găsit în sfârşit liniştea.
Cum cei doi se iubesc foarte mult, Oana Zăvoranu a făcut public pe contul său de Facebook, în urmă cu puţin timp, în această după-amiază de joi, un filmuleţ prin care le-a arătat tuturor cum o răsfaţă soţul său. Chit că mai sunt câteva zile până la Ziua Îndrăgostiţilor, celebrată pe 14 februarie, se pare că pentru brunetă cadourile cu ocazia acestei sărbători autohtone deja au început să sosească. Aşa că, fără să stea prea mult pe gânduri, Oana Zăvoranu le-a arătat tuturor nu mai puţin de cinci buchete de flori, primite în dar din partea lui Alex Ashraf, în momentul în care a postat un filmuleţ pe contul său de Facebook. În dreptul acestuia, ea a scris şi următorul mesaj: „Prima rundă de cadouri de Valentine’s Day de la soţul meu. Te iubesc!“.
În vara lui 2016, Oana Zăvoranu a făcut pasul cel mare şi a mers la braţul lui Alex Ashraf în faţa ofiţerului stării civile de la Primăria Sectorului 1 a Capitalei, acolo unde a spus un „Da!“ hotărât.