Oana Zăvoranu câștigă „prima rundă” în instanță cu influencerițele
Oana Zăvoranu a câștigat o primă bătălie cu influencerițele! Judecătorii s-au pronunțat în unul dintre cele cinci procese cu care s-a ales, pe final de an, actrița din ”Sacrificiul”.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte de ultimă oră legate de mega-disputa din showbiz-ul românesc dintre Oana Zăvoranu și cinci dintre cele mai cunoscute persoane publice din România.
Potrivit unor surse din mediul judiciar, în urmă cu doar câteva zile, magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 din București s-au pronunțat în procesul deschis de Anda Adam împotriva Oanei Zăvoranu. Judecătorii au respins ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedințiale pe care solicitat-o în instanță Anda Adam. (CITEȘTE ȘI: OANA ZĂVORANU, ATAC DUR LA ADRESA LUI DORIAN POPA)
Decizia instanței
”Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedințiale. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare , care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 1 din București.
Cinci procese dintr-un foc, la finalul lui 2020
După ce au fost în mod repetat „luate în vizor” de Oana Zăvoranu, influencerițele au luat atitudine și i-au declarat și ele ”război” actriței. Oana Roman, Cristina ICH, Anda Adam, Alina Ceușan, dar și Adelina Pestrițu s-au adresat instanței de judecată. Astfel, la finalul anului 2020, soția lui Alex Ashraf s-a pricopsit cu cinci procese. (VEZI ȘI: OANA ZĂVORANU DĂ IAR DE PĂMÂNT CU OANA ROMAN. CE A SPUS BRUNETA, LA ADRESA „RIVALEI”)
Fiecare din cele cinci vedete a înregistrat câte o acțiune la Judecătoria Sectorului 1 din București, care are ca obiect ordonanță președințială. Iar în dreptul ”pârâtului” figurează numele Oanei Zăvoranu. Din câte se pare, Oana Roman, Cristina ICH, Anda Adam, Alina Ceușan și Adelina Pestrițu doresc ca instanța de judecată să îi interzică actriței din serialul „Sacrificiul” să mai folosească, în public, numele lor.(DETALII AICI)
Oana Zăvoranu, ieșire fulminantă la adresa Andei Adam
În urmă cu câteva săptămâni, Oana Zăvoranu a fost întrebată ce părere are despre Anda Adam, iar actrița nu s-a ferit deloc să spună ce gândește.
”Dar între pectoralii ăia ce ai? Că nu ne mai putem concentra la ce faci tu reclamă, că ne e frică, femeia bărbat bine.”, a scris Oana Zăvoranu pe InstaStory.
„Și lasă photoshopul, că nici nu te-am recunoscut… noroc cu pectoralii… pardon, sânii”, a mai adăugat ea.
Oana Zăvoranu și-a îndreptat cu ceva vreme în urmă atenția către influencerițele din mediul online care promovează diverse produse.
„Nu poți să faci zilnic reclamă la diverse lucruri spunând de fiecare că E CEL MAI BUN. Unde vă e personalitatea și liberul arbitru? Și de ce faci reclamă tocmai tu, o panaramă obosită indiferent de cum te cheamă? Pe spinarea voastră își fac baragladinile astea case, dressinguri și vă zic cum dorm ele în așternuturi de 8.000 de lei. Nu vă simțiți prostite? Nu vă simțiți furate pe față?” , a fost mesajul postat de Oana Zăvoranu pe Instagram.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.