Oana Zăvoranu, așa cum nu ați mai văzut-o niciodată: ”Uneori mă simt ca…”
Oana Zăvoranu surprinde încă o dată. Vedeta descoperă noi modalitați prin care își ține admiratorii aproape, iar interacțiunea din spațiul online este, uneori, amuzantă. Ultima postare a Oanei i-a luat prin surprindere pe vizitatorii paginii de Instagram.
Oana Zăvoranu a postat pe pagina de socializare o fotografie editată, iar vedeta apare în postura de… îngeraș. ”De multe ori ma simt un inger…?”, a scris Oana în dreptul fotografiei, plasând și un emoticon cu un… drăcușor. Bineînțeles, au fost mulți vizitatori ai paginii care au intrat în jocul Oanei.
”Acum ce sa zic,depinde al cui inger al binelui sau al raului?”, a fost unul dintre comentarii.
Oana Zăvoranu s-a căsătorit cu Alex Ashraf
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf formează un cuplu nonconformist, dar frumos și solid. Tânărul palestinian a cucerit-o pe brunetă grație insistențelor lui, corectitudinii de care a dat dovadă, dar și faptului că i-a fost mereu alături în momentele bune și mai puțin bune.
Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani, tânărul fiind cel care a sprijinit-o pe Oana Zăvoranu necondiționat, dar si cel care îi este alături în afacerile dezvoltate după moartea Mărioarei Zăvoranu. Alex Ashraf și soția lui își trăiesc povestea de dragoste ca-n filme departe de ochii curioșilor.