Pepe a lansat o nouă piesă, intitulată “Îmi pasă”, dar a filmat și un videoclip pe măsură, care a șocat fanii, întrebându-se dacă cea care apare în filmuleț este Oana Zăvoranu, deoarece asemănarea este izbitoare. Video-ul piesei a fost filmat în vârful munţilor, în Piatra Craiului, pe o vreme total neprietenoasă.
Lansarea a venit fix înainte de Ziua Îndrăgostiților, lucru care i-a pus și mai mult pe gânduri pe fanii lui, care nu s-au ferit să își expună părerile chiar pe pagina artistului. “Pepe, ne lămurești și pe noi cu o chestie, e Oana Zavoranu in poza aia?”, este unul dintre comentariile apărute și nu este singurul care o asociază pe fata din videoclip cu Oana Zăvoranu. “Frumoasa melodia! Dar cred ca iti mai pasa de Zavoranca! Prea seamana cu tipa din poza”, i-a mai scris un alt internaut.
Pepe ne-a tot obișnuit cu prezența lui pe micile ecrane, însă în ultima vreme a luat o pauză, dar nu a stat degeaba, ci a scos o nouă piesă. Pe lângă lansarea celei mai noi melodii “Îmi pasă“, o a altă veste îi va bucura pe fani, Pepe se întoarce pe sticlă, la o nouă emisiune tv.
Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Dorian Popa și Andrei Duban sunt cele șase vedete permanente în show-ul “Scena Misterelor”, ce va avea loc la Antena 1 și care vor ghici „măștile” în noua emisiune prezentată de Dan Negru.
Aceștia vor încerca să ghicească cine sunt celebritățile din spatele măștilor, în fiecare ediție a emisiunii lui negru. Alături cei șase se vor afla alte patru vedete care se vor schimba de la o ediție la alta. La fel ca și la revelioane, cele zece vedete vor fi împărțite în două tabere, care se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele măștilor.