Oana Zăvoranu nu ratează nicio zi și continuă să se lege de Oana Roman. După ce aceasta a dezvăluit pe contul său de Instagram câte limbi străine vorbește, bruneta a lansat un nou atac dur la adresa ei.
De ceva vreme, Oana Zăvoranu și-a luat rolul în serios și a început să le facă praf în mediul online pe influencerele din România, dar și pe vedetele care promovează diverse produse și lucruri pe bază de barter. Printre acestea se numără și Oana Roman, căci nu a scăpat nicio zi de furia Oanei Zăvoranu, care nu ratează nicio ocazie să o atace.
Pe contul său de Instagram, Oana Roman a fost întrebată câte limbi străine cunoaște. Fiica lui Petre Roman a oferit un răspuns surprinzător, pe care Oana Zăvoranu nu a putut să-l ignore.
„Franceză, engleză, italiană, spaniolă am mai uitat, dar dacă mă duc acolo, în câteva zile încep să vorbesc iar cursiv” a răspuns Oana Roman la întrebarea câte limbi străine vorbește.
În ironia sa specifică, Oana Zăvoranu a luat-o la mișto pe Oana Roman. „Vaaai și eu care ziceam că rupi și japoneza, chineza, coreeana, dialectul mandarin și altele…sunt profund dezamăgită! Chiar credeam că măcar germana o știi” a scris Oana Zăvoranu, pe Instagramul său.
Oana Zăvoranu câștigă pe ”bandă rulantă” procesele cu influencerițele. După ce a „bifat” o ”primă rundă” cu Anda Adam, vedeta din serialul „Sacrificiul” a mai înregistrat două victorii.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte de ultimă oră legate de mega-disputa din showbiz dintre Oana Zăvoranu și cinci dintre cele mai cunoscute persoane publice din România.
La scurt timp după ce a câștigat o ”primă rundă” cu Anda Adam, actrița din ”Sacrificiul” a mai bifat două victorii importante. Recent, magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 din București s-au pronunțat în procesele intentate pe numele Oanei Zăvoranu de Oana Roman și Alina Ceușan. În ambele decizii, judecătorii au respins ca neîntemeiate cererile de emitere a unei ordonanțe președințiale.
De precizat că Oana Roman și Alina Ceușan pot contesta decizia judecătorilor. Deciziile magistraților nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.