Oana Zavoranu a dat bir cu fugitii
TRIERE. La scurt timp dupa ce a refuzat Pro TV-ul, Oana a zis pas „Gaitelor” si a ramas in negocieri cu TVR-ul Vedeta a decis sa se retraga din distributia piesei „Gaitele”, in ciuda faptului ca i s-a aprobat inclusiv transportul cu avionul pentru reprezentatiile din provincie. Saturandu-se sa astepte invitatia la repetitii, bruneta si-a anuntat echipa ca acest subiect nu o mai intereseaza. In urma cu trei luni, Oana Zavoranu a primit tentanta propunere de a debuta pe scena unui teatru intr-o piesa celebra, alaturi de actori de renume. Cum nu putea refuza, aceasta a dat unda verde negocierilor si a batut palma. Din pacate, nici in ziua de azi proiectul nu s-a pus in miscare. Simtind ca ceva nu este in regula si ca numele ei se foloseste abuziv in promovarea piesei, Zavoranca a decis sa se retraga inainte sa fie prea tarziu. „Vineri i-am sunat si le-am spus ca, din punctul meu de vedere, toata povestea a picat. Nu ma mai intereseaza subiectul si punct. Este inadmisibil sa discuti o treaba inainte sarbatori si sa fie aproape martie si sa realizezi ca nu s-a miscat nimic. In trei luni nu a existat nici macar jumatate de repetitie, desi acestea erau programate sa inceapa in a doua jumatate a lui ianuarie. Am tot intrebat ce se intampla si mi s-a zis ca nu stiu ce a facut producatorul cu banii si ca nu mai sunt suficienti… Era clar ca ceva dubios se intampla, asa ca am decis sa ies cat mai repede ca sa nu fiu asociata cu un proiect mort in fasa”, ne-a declarat Oana. Ciudat este faptul ca producatorul i-a acceptat toate clauzele, insa contractul nu s-a semnat pana in ziua de azi. „Mi-a dat banii pe care i-am cerut. Mi-a acceptat transportul cu avionul dus-intors in aceeasi zi pentru reprezentatiile din provincie si ca daca am batut palma i-am anuntat ca putem incepe repetitiile. De atunci au trecut trei saptamani si nimic! Este un proiect neserios. Le-am spus sa nu mai conteze pe mine”, sustine vedeta. Daca totul se demonstreaza a fi doar un balon de sapun, nume mari vor trece printr-o deziluzie. In acest moment, din distributie fac parte Stela Popescu, Adriana Trandafir, Oana Pellea, Ioan Isaiu si Claudiu Bleont.
Trebuia sa repete acasa la Stela Popescu
Daca totul ar fi mers conform planului, Oana ar fi trebuit sa aiba prima repetitie cu Stela Popescu- gaita mica si gaita mare – in urma cu trei saptamani. Se pare ca una dintre doleantele actritei a fost ca pregatirile sa se faca la ea acasa. Si ideea i-a fost acceptata.