Simte că a ajuns la capătul puterilor, dar pentru binele fiicei ei ar face absolut orice. Mărioara Zăvoranu a trecut din nou printr-un şoc aseară, după ce Oana a fost internată la urgente pentru a doua oară în trei zile.
Din fericire, starea de sănătate a Oanei se îmbunătăţeşte vizibil pe zi ce trece, iar Mărioara aşteaptă cu nerăbdare ca fiica ei să fie externată. Deocamdată, bruneta nu a scăpat de durerile insuportabile de cap, dar, pentru că este pe mâini bune, sunt toate şansele ca ea a revină acasă cât mai curând.
„O doare încă capul, dar printre dureri mai şi adoarme. Medicii mi-au dat şi o explicaţie şi mi-au spus că ii este rău din două motive. Pentru că nu a scos din organism toate medicamentele şi pentru că i-a fost interzis să ia orice fel de medicament. E practic în sevraj, pentru că ea a luat timp de 10 ani, şi acum le-a întrerupt brusc. Mă bucur că azi dimineaţă a băut o cană de ceai şi că nu a mai vomitat. Eu cred că starea ei se va îmbunătăţi de la o zi la alta. Răzvan vrea să stea mereu cu ea şi a plecat de la spital până la 1 dimineaţa”, a declarat Mărioara pentru Acces Direct.
„Îi facem doi brazi de Crăciun şi două petreceri: la mine acasă şi la ea. Norocul nu pot să i-l dau eu. Are aproape 40 de ani, dar e ca un copil. Nu are nici riduri şi se poartă ca un copil. Ei îi trebuie un bărbat foarte deştept, cu care să comunice din ochi, nu din vorbe. Până acum nu cred că i s-a întâmplat chestia asta”, a mai spus mama Oanei Zăvoranu.