Oana Lis a demonstrat ani la rând că îi este alături indiferent de situație soțului ei, Viorel Lis. Așa cum știm, fostul edil al Capitalei se confruntă cu numeroase probleme de sănătate care necesită un tratament destul de costisitor. Cea care aduce acum banii în casă, pe lângă pensia fostului primar, este Oana care a dezvăluit că se descurcă așa cum poate datorită ședințelor de terapie pe care le face. Oana Lis a absolvit cursurile Facultății de Psihologie, fiind cea de-a treia specializare pe care a urmat-o. Ulterior, vedeta și-a deschis propriul cabinet, acolo unde a oferit consultații celor care care se confruntă cu probleme sau sunt interesați de evoluție personală. A făcut toate acestea nu doar pentru a câștiga un ban în plus, spune ea, deși problemele de natură financiară nu-i dau pace, ci și pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Într-un interviu exclusiv CANCAN.RO , vedeta trage un semnal de alarmă și spune că și-ar dori ca astfel de ședințe de terapie să fie compensate de medicul de familie.
CANCAN.RO: Oana, mă bucur tare mult că ne întâlnim la acest eveniment frumos, arăți minunat. Ce faci? Cum ești? Mi se pare că nu ne-am mai văzut de ceva vreme?
Oana Lis: Am venit aici cu teamă pentru că atunci când am plecat i-am luat tensiunea lui Viorel pentru că îl durea capul. Știi cum este, cu un ochi plângi, cu altul râzi. Pe de o parte vreau și eu să ies, să socializez, să nu treacă vara degeaba, pe de altă parte vreau să fiu alături de el. El m-a încurajat să vin, i-am făcut niște vitamine repede și am venit la eveniment.
CANCAN.RO: Cum ești tu? Spune-mi despre tine.
Oana Lis: În momentul de față bine, în general prost. Este o realitate, trăim vremuri destul de ciudate, cu scumpiri, cu probleme, cu instabilitate. Nu vreau să mint la cameră că ce viață perfectă am eu. Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau ceea ce nu sunt.
CANCAN.RO: Știm problemele de sănătate pe care le are domnul Viorel Lis, dar totodată ai menționat că trăim vremuri grele cu scumpiri. Simți aceste scumpiri mai galopant decât le-ai fi simțit în mod normal?
Oana Lis: Da, de la un simplu unt care este de zece ori mai scump, adică de la chestii minime la cele mai scumpe. Fratele meu lucrează în străinătate, în Olanda și mi-a spus că este mai scumpă mâncarea în România decât în Olanda. Niciodată nu am înțeles acest dublu standard, produse mai scumpe, dar mai proaste la noi în țară. Se resimte, acum trăim dintr-o pensie, din ce câștig eu ca psiholog. Nu sunt câștiguri fantasmagorice ca să nu ai grija zilei de mâine. Și dacă ai și probleme de sănătate, aici mi se pare că este lovitura maximă pentru că foarte puține lucruri sunt compensate.
CANCAN.RO: Un lucru te mai întreb legat de ședințele de terapie pe care le faci. Te simți eliberată tu ca terapeut după o astfel de ședință? Financiar este ok, lucrurile merg în direcția bună?
Oana Lis: Să știi că lumea a început să meargă la psiholog și a început să se vorbească despre asta și este foarte bine. Eu lucrez mai mult online cu români din diaspora. Mă împlinește partea asta pentru că am dat un sens tuturor traumelor din viața mea și tuturor încercărilor. Pe lângă facultatea de psihologie și eu, la rândul meu, am fost client în cabinete de psiholog, am făcut cursuri. Este un proces minunat mai ales că am oameni cu care am lucrat și apoi văd că au evoluat, au făcut copii. Le vezi evoluția și simți o validare a ta ca terapeut. Aș vrea ca serviciile acestea să fie decontate de medicul de familie pentru că sunt mulți oameni care îmi spun că și-ar dori, dar nu au bani. Și eu, chiar dacă am probleme cu banii, ofer și ședințe gratuite și îi rog pe cei care doresc să-mi scrie pe Facebook pentru că oamenii au nevoie.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.