Pandemia i-a distrus din mai multe puncte de vedere. Oana și Viorel Lis sunt datori la întreținere, problema principală fiind, totuși, că fostul edil nu stă deloc bine cu sănătatea, ambulanța fiind chemată la locuința lui în două rânduri.
Viorel Lis (77 de ani) se confruntă cu grave probleme de sănătate. De când a început pandemia, fostul primar al Capitalei nu a mai ieșit deloc din casă. A suferit o semi-pareză la picioare, iar în prezent abia mai poate să meargă, cu ajutorul soției. Recent a avut un norovirus, iar femeia a trebuit să cheme în două rânduri ambulanța.
“De curând a avut un virus care circulă prin oraş, norovirus. Am chemat Salvarea de două ori, trebuia să se interneze. Simptomele erau foare urâte: stări de ameţeală, nu poţi mânca, scaune diareice. Mai ales la un un om în vârstă cum e Viorel, te dezechilibrezi imediat. Am chemat Salvarea, l-au pus pe perfuzii şi i-au dat tratament”, a declarat Oana Lis, potrivit click.ro.
În continuare, Oana Lis a declarat că se confruntă cu serioase probleme financare, care au împiedicat-o să plătească până și întreținerea. Mai mult de jumătate din pensia fostului edil, care se ridică la 3.200 de lei, merge spre medicamente în fiecare lună.
“Am rămas datoare cu două luni la întreţinere! Nu am plătit! Mă gândesc cu groază că vine iarna şi se măresc facturile. Nu mi-e ruşine s-o spun. Mă tem pentru Viorel. Mi-e frică de momentul în care se va sfârşi. Nu pot să spun că nu mi-e frică. Eu din cauza asta m-am făcut şi psiholog. Ca să-mi rezolv fricile astea”, a mai precizat blondina.
(CITEȘTE ȘI: CUM L-A „PROTEJAT” OANA PE VIOREL LIS, LA UN EVENIMENT)
În final, Oana a dezvăluit că și-a închis cabinetul psihologic, pentru că tot timpul trebuie să fie acasă, să aibă grijă de soț.
“Am închis şi cabinetul psihologic! Mă gândesc până la urmă să fac unul acasă. Deocamdată, pe pandemie, ofer consultaţii doar online”, a mai precizat Oana Lis.