Oana Roman și Marius Elisei, ipostaze tandre pe rețelele de socializare! Cum merge relația celor doi. ”Iubirea învinge”
După recenta împăcare, Oana Roman și Marius Elisei par mai fericiți ca niciodată. Cei doi nu se sfiesc să își arate dragoste public, iar gesturile tandre și sărutările sunt la ordinea zilei. Împăcarea le priește, iar relația lor pare într-un punct foarte bun.
Deși au avut un început de an greu, au divorțat și au stat separați pentru câteva luni. Oana Roman și Marius Elisei și-au găsit din nou drum unul spre celălalt, iar acum sunt cât se poate de fericiți. Recent, cei doi au mers împreună la un eveniment și au fost de nedezlipit. Mai mult, s-au sărutat cu fac de mai multe ori și au impresionat pe toată lumea. (CITEȘTE ȘI: CUM A APĂRUT OANA ROMAN PE O PLAJĂ DIN MAMAIA, DUPĂ CE “A TOPIT” PESTE 20 DE KILOGRAME | FOTO))
Oana Roman a împărtășit momentele tandre și cu fanii din mediul online, care s-au grăbit să o felicite. Vedeta a postat mai multe fotografii și filmulețe în care apare alături de Marius Elisei, iar ca și descriere a adăugat o frază ce a topit inima internauților.
„Iubirea învinge mereu”, a transmis Oana Roman.
Oana Roma și Marius Elisei, din nou împreună
Se pare că despărțirea i-a făcut pe Oana Roman și Marius Elisei să realizeze că viața este destul de grea în absența celuilalt. După o perioadă zbuciumată cei doi și-au mai dat încă o șansă și speră ca de data aceasta lucrurile să meargă mult mai bine.
„La două, trei zile îi ofer flori, pentru că așa simt și pe lângă asta merită să… mă rog, e ok să oferi flori persoanei pentru care ai ceva. Da, am iubit-o și o iubesc pe Oana în continuare. I-am și spus asta. Nu am cum să uit o persoană sau să spun că nu iubesc o persoană după 8 ani. Pot să spun că da (n.r. dacă e mult mai frumoasă relația lor după divorț). Este mult mai ok. Dar se poate și mai bine. Evident că, după o asemenea întâmplare, nu se poate regla totul peste noapte”, a declarat Marius Elisei, la Antena Stars.
(VEZI ȘI: OANA ROMAN, MESAJ EMOȚIONANT PENTRU MARIUS ELISEI LA 7 ANI DE LA NUNTĂ)
Sursa foto: Instagram