În urmă cu trei săptămâni, Oana Roman și Marius Elisei și-au spus adio. Despărțirea lor a luat prin surprindere pe toată lume și a fost una cu scântei. Acum, cei doi par să fie la cuțite, atacându-se reciproc în spațiul public. După toate cele întâmplate, Oana Roman a decis să vorbească pe larg despre despărțire și motivele care au dus acolo.
După războiul din spațiul public pe are le-a purtat cu fostul partener, Oana Roman a decis să lămurească lucrurile. În cadrul unui podcast, vedeta a vorbit despre tot ce s-a întâmplat între ea și Marius Elisei. Aceasta a mărturisit că relația lor se terminase cu mult înainte ca despărțirea să fie făcută publică. Deși s-au iubit, flacăra s-a stins de ceva timp, iar în cele din urmă totul s-a destrămat.
Oana Roman a mai mărturisit că Marius Elisei este un bărbat destul de gelos și posesiv, iar de-a lungul relației a trebuit să facă numeroase sacrificii și compromisuri pentru el.
„Eu împlinesc 47 de ani, el 37 de ani. Eu am nevoie să mă așez cumva, el încă caută agitație și tot. (…) Eu nu mai vreau asta. Sunt niște lucruri pe care încă trebuie să le lămuresc. Nu le lămuresc ca să dau explicații altora, ci pentru mine. Noi eram doi străini într-o casă. Asta este realitatea. (…) Lucrurile nu aveau cum să meargă într-o direcție bună. Suntem fundamental diferiți. Am știut de la început, însă am sperat că iubirea o să reușească să acopere totul. De la un moment, nu mai este suficientă doar iubirea. Ne-am iubit foarte mult și o perioadă lungă de timp. Dar iubirea aia mare se mai atenuează și au început să conteze alte lucruri. (…)
Eram diferiți ca tot. Eu am lăsat foarte mult de la mine. Nu m-am mai văzut cu prietenele mele. Nu m-am mai văzut cu oameni pe care el nu-i plăcea. Am făcut foarte multe compromisuri. Am lăsat foarte mult de la mine. Eu nu aveam voie să salut dacă eu mă întâlneam cu un bărbat cu care eu am avut o relație. (…) Eu nu sunt geloasă, eu nu controlez telefoane, calculatoare, nimic. El, da. Da, făcea aceste lucruri. Au fost oricum mult mai multe la mijloc. El consideră ca dacă ai trăit cu cineva, după despărțirea, persoana aia nu mai există. ”, a declarat Oana Roman.
(CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN, ÎN RĂZBOI CU TOATĂ LUMEA. CUM SE APĂRĂ VEDETA, DUPĂ CE A FOST ACUZATĂ CĂ L-A „BĂLĂCĂRIT” PE MARIUS ELISEI)
Chiar cu puțin timp înainte de despărțire, Oana Roman și Marius Elisei au aniversat 10 ani de căsnicie, iar acela a fost momentul când au înțeles că nu mai pot funcționa împreună. Vedeta a mai spus că a făcut o greșeală atunci când după divorț s-a reîmpăcat cu fostul partener. Aceasta consideră că atunci trebuia să pună definitiv punct relației.
„Această relație, care este cea mai importantă din viața mea, fără îndoială. Este cea mai importantă. Cea mai serioasă, lungă. A dus la o căsătorie și la un copil. Nu este cea mai mare iubire din viața mea, dar cea mai importantă relație. Această relație a fost una cu multe suișuri și coborâșuri. În același timp a fost și cea mai tumultuoasă. Celelalte relații, nu au fost multe, foarte puține, dar au fost mult mai așezate.
Când am împlinit 10 ani de căsnicie am spus clar că noi ne uităm în direcții diferite. Din punctul meu de vedere, relația este ruptă de foarte mult timp. De cel puțin un an, dacă nu mult mai mult de atât. Faptul că noi ne-am împăcat după ce am divorțat nu a fost ok din punctul meu de vedere”, a mai spus Oana Roman.