Pedeapsa. Pentru ca nu si-a recuperat, nici dupa patru luni, o suma importanta de bani de la fostul iubit, aceasta nu va mai colabora cu el Simona Odorhean Fiica fostului premier, Petre Roman, Oana, a inghetat orice fel de relatie de afaceri cu Cornel Pasat (foto mic), stripperul alaturi de care a pus bazele trupei „Flamingo Boys”. Aflata in plin proces de transformare, cu cateva kilograme in minus si increzatoare in fortele ei, Oana sustine ca nu mai vrea sa auda in viata ei de numele acestuia. „Mai am de recuperat o su ma de bani de la Cornel si, apoi, Dumnezeu cu mila. Fiecare are drumul si planurile sale. Aceasta suma de bani mi-o datoreaza din luna martie a acestui an, cand l-am ajutat la spectacolul de Ziua Femeii. Este adevarat ca, nici eu, nu i-am impus un termen, dar pana in prezent, putea sa-si achite si datoriile fata de mine”, declara noua vedeta de la Antena 2, care nu vrea, insa, sa dezvaluie care este valoarea datoriei. Pe de alta parte, Cornel Pasat declara ca ajutorul Oanei a fost unul din prietenie. „Initial mi-a spus ca ma ajuta din prietenie, ca era vorba de show-ul aniversar de zece ani. Apoi, dupa ce mi-am schimbat masina, mi-a spus ca vrea bani si i-am dat. Cand am pus-o sa semneze pentru bani, a inceput sa rada si sa spuna iar ca a facut-o din prietenie”. Oricare ar fi situatia, Oana este decisa sa nu mai lucreze cu fostul iubit, „nici macar cu un contract beton”.