Oana Roman nu îşi va serba, joi, ziua de naştere. „Mi-am dorit să fac o petrecere mare, dar…”

De: Cancan
Publicat: 12/04/2017 | 20:37
„Sper ca mâine, de ziua mea să fie iar frumos. Nu petrec nimic, nu petrec deloc, pentru că e Joia Mare şi nu se cade să fac paranghelii şi alte chestii. Mi-am dorit să fac o petrecere mare, dar când mi-am dat seama, am zis că o fac săptămâna viitoare. Aşa că mâine o să vopsim ouă, ne pregătim pentru Paşte”, a spus Oana Roman la un post de televiziune (OANA ROMAN le-a arătat tuturor eticheta hainelor ei! Mulţi nu au crezut-o). 
 
Întrebată dacă soţul ei, Marius Elisei, i-a făcut deja vreun cadou, fiica fostului premier a declarat: „Deocamdată, nu, aşteptăm. Vedem mâine. Ar fi fost aiurea să-mi facă un cadou cu o zi înainte. Nici nu suntem noi într-o perioadă în care să ne facem cadouri spectaculoase. Vrem să ne schimbăm maşina, e veche de 10 ani, dar nu am un lucru extraordinar pe care să mi-l doresc. Cred că un buchet de flori e de ajuns. Dacă ar fi să am o dorinţă ar fi ca toată lumea să înţeleagă că banii sunt mai puţin importanţi, sănătatea e cea mai valoroasă şi de ea trebuie să avem mare grijă” (OANA ROMAN a aflat de ce boală suferă! Ce diagnostic i-au pus medicii).