Oana Roman, mesaj emoționant pentru Marius Elisei la 7 ani de la nuntă: „Îți mulțumesc pentru că ești tatăl perfect pentru Isa și sprijinul meu necondiționat!”
Oana Roman și Marius Elisei și-au spus adio la finalul anului trecut și nimic nu părea că mai poate fi rezolvat între ei. Iată că viața este surprinzătoare și între cei doi foști soți pare să existe speranță. De ceva timp, Marius Elisei a revenit la sentimente mai bune și o curtează pe fosta soție, care pare să fie încântată de ceea ce se petrece. Poate și de aceea, Oana Roman a decis astăzi, în ziua în care în urmă cu 7 ani s-au căsătorit, să posteze un mesaj emoționant.
Despărțirea dintre ei nu a fost deloc ușoară, dar se pare că atât Oana, cât și Marius au reușit să dea uitării cele întâmplate și să-și mai acorde o șansă. S-au rănit reciproc, s-au certat, dar s-au și iubit, iar din iubirea lor a rezultat un copil minunat, Izabela.
Chiar dacă, deocamdată, situația dintre ei este incertă sau nu vor să se grăbească să divulge ce se întâmplă, Oana a ținut să posteze un mesaj emoționant pe Instagram. În urmă cu 7 ani, pe 15 iunie, cei doi își jurau iubire veșnică în fața lui Dumnezeu, însă mariajul lor nu a fost așa cu și l-au dorit. Cu toate acestea, vedeta are cuvinte de laudă la adresa fostului soț și speră ca lucrurile să se rezolve între ei și să-și mai dea o șansă.
„Acum fix 7 ani făceam nunta. Viața ne încercase deja foarte tare. Porneam pe un drum necunoscut care apoi s-a despărțit. Totuși a fost lângă mine când absolut nimeni altcineva nu a fost. M-a iubit, dar m-a și rănit în egală măsură.
Azi, știu că a fost foarte greu, poate va mai fi, dar cumva iubirea trebuie să primeze în viață. Poate ne va lega din nou, asta doar timpul va decide. Îți mulțumesc pentru că ești tatăl perfect pentru Isa și sprijinul meu necondiționat!” , a scris Oana Roman în dreptul fotografiei din ziua nunții.
Oana Roman: ”Mă curtează”
Recent, Oana Roman a mărturisit că Marius Elisei o curtează și face gesturi romantice. Vedeta nu a pomenit de vreo împăcare, însă fanii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum va evolua relația lor. (VEZI ȘI: MARIUS ELISEI A VORBIT DESPRE ADEVĂRATUL MOTIV CARE A DUS LA DIVORȚUL DE OANA ROMAN: ”NU MĂ MAI APRECIA, POATE ȘI DIN CAUZA BĂUTURII”)
”Da, e galant, e romantic. Mă curtează. Îmi cumpără flori. Mi se pare că se poartă fix ca acum 8 ani când ne-am cunoscut. (…) Pe 15 iunie am fi împlinit 7 ani de la căsătoria la biserică”, a declarat Oana Roman într-o emisiune TV.
Sursă foto: instagram.com