Oana Roman, furată și șantajată chiar de fostul soț! Ce a putut să îi facă Marius Elisei: „A făcut poze și le-a folosit…”

Publicat: 12/06/2024 | 17:47

Deși nu mai formează un cuplu de ceva timp, se pare că războiul dintre Oana Roman și Marius Elisei este departe de a se termina. Recent, vedeta a lansat un nou atac la adresa fostului soț. Mai exact, aceasta a dezvăluit un episod surprinzător ce ar fi avut loc după ce aceștia se despărțiseră. Se pare că bărbatul i-ar fi furat telefonul vedetei, iar mai apoi ar fi șantajat-o cu informațiile pe care le-a găsit acolo. 

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit oficial în anul 2021, însă ulterior au decis să își mai dea o șansă de dragul fiicei pe care o au împreună. Însă, și această încercare a eșuat, iar aceștia au avut parte de o nouă despărțire cu scântei. Iar lucrurile par că nu se termină aici, Oana Roman dezvăluind acum un nou episod tensionat dintre ei. Se pare că Marius Elisei a furat-o, iar mai apoi a șantajat-o.

(CITEȘTE ȘI: MARIUS ELISEI ȘI-A GĂSIT UN NOU LOC DE MUNCĂ, DUPĂ CE A RENUNȚAT LA UBER. CE A AJUNS SĂ FACĂ PENTRU BANI FOSTUL SOȚ AL OANEI ROMAN)

Oana Roman, furată și șantajată chiar de fostul soț

Deși apele păreau că se liniștesc între Oana Roman și Marius Elisei, vedeta a aruncat o nouă bombă. Recent, în cadrul unei emisiuni de televiziune, aceasta a dezvăluit „ultima lovitură” pe care i-a dat-o fostul soț. Mai exact, aceasta a vorbit despre un episod surprinzător pe care l-a trăit din cauza bărbatului ce i-a fost soț.

Concret, Oana Roman a dezvăluit că în perioada în care nu mai forma un cuplu cu Marius Elisei, acesta i-ar fi furat telefonul, după care ar fi șantajat-o, folosindu-se de conversațiile găsite acolo. Se pare că acesta s-a legat de o conversație pe care vedeta ar fi avut-o cu un bărbat, iar șantajul nu s-a îndreptat doar către fosta soție, ci și către bărbatul respectiv.

„Eu nu mai am soț, nici iubit, dar am avut. Mi-a furat telefonul într-o seară, ca să vadă o conversație pe care o avusesem eu cu cineva, în condițiile în care eram divorțați în momentul acela.

A făcut poze la conversațiile respective și le-a folosit ca să mă șantajeze și să îl șantajeze și pe omul acela, care nu avea nicio vină, deoarece, repet, eram divorțată”, a povestit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni.

De asemenea, recent, Oana Roman le-a dezvăluit urmăritorilor săi din mediul online că Marius Elisei nu se prea implică în viața fetiței sale, fapt ce îi aduce acesteia multă suferință. Bărbatul nu și-ar găsi timp pentru fiica lui, lucru care o rănește pe micuța Isabela.

„M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță.

Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de două ore”, a spus Oana Roman, în mediul online.

(VEZI ȘI: OANA ROMAN, NERVI LA URNE! VEDETA A RENUNȚAT SĂ MAI VOTEZE ȘI A PLECAT REVOLTATĂ: ”ATÂT S-A PUTUT LA NOI ÎN TUNARI”)