OANA ROMAN, din nou mamă! A făcut anunţul
Doar că singura metodă prin care Oana Roman mai poate avea copii este să adopte, iar despre toate acestea vedeta a vorbit deschis, în cadrul unei emisiuni TV, în urmă cu puţin timp, când a anunţat că se gândeşte serios la acest lucru.
„Izabela are nevoie de un frate pentru că a crescut şi vine acasa de la grădiniţă şi spune «Mami, Patrick e fratele meu», eu glumesc acasă «Hai să găsim o mama surogat». M-am gândit foarte serios să începem să ne gandim că singura soluţie pentru a avea un copil e să infiem“, a povestit Oana Roman în cadrul unei emisiuni TV.
Totodată, la finele anului trecut Oana Roman a povestit că nu mai poate avea copii din pricina faptului că a suferit un avort şi nu va mai putea rămâne însărcinată, pentru că ar putea apărea oricând complicaţii.
„Mi-am dorit foarte mult să ştiu care este situaţia, pentru a vedea în ce stadiu sunt cu această operaţie, dar Dumnezeu a vrut să rămân însărcinată. Vreau să vorbesc pentru că de fiecare dată sunt întrebată Când mai faci un copil? Fiecare întrebare era ca un cuţit în inimă. Nu vreau să mi se mai pună această întrebare niciodată! Nu mai pot face copii. Acum o lună, eu şi Marius am fost fericiţi să aflăm că vom avea un copil. Medicul mi-a spus că există riscuri enorme. Sarcina era foarte, foarte mică. A trebuit să fac o intervenţie, dar am avut termen de gândire. Mi-a explicat medicul care sunt riscurile. Apoi am vorbit şi cu chirurgul şi mi-a spus că dacă nu aş fi avut un copil, puteam să încercăm să ne asumăm nişte riscuri, dar in contextul în care ai un copil care are nevoie de mamă şi de tată, te rog să te gândeşti“, mărturisea Oana Roman, în urmă cu un an.