Oana Roman, despre înmormântarea Ionelei Prodan: “Din păcate, peste câteva zile…“
Oana Roman este una dintre vedetele care au fost prezente la înmormântarea Ionelei Prodan și a apreciat-o pe Anamaria pentru felul în care a organizat totul. Vedeta a mai mărturisit că peste câteva zile, impresara și sora ei o să-i simtă lipsa cel mai tare mamei lor, când o să realizeze cu adevărat că nu mai este în viață.
“Eu sunt împăcată și mulțumită că am fost lângă Ana și Anca. Din păcate, peste câteva zile o să le fie mai greu, când o să realizeze că mama lor nu mai este. Mi s-a părut remarcabil cum a organizat Ana această înmormântare, nu a lăsat camerele aproape de sicriu. Mi se pare un exemplu de urmat pentru alții, din păcate, în România, toate înmormântările au fost transformate într-un circ”, a mărturisit Oana Roman în emisiunea online pe care o prezintă, ”Oana punct Roman”.
Biografia Ionelei Prodan
Ionela Prodan s-a născut pe 6 octombrie 1947 și a copilărit pe malurile Dunării. Părinții artistei de muzică populară au crescut-o în Dăbuleni, județul Dolj. Ea a urmat la Universitatea din Craiova cursurile a două facultăţi – una dintre ele este Facultatea de Istorie – Cetatea Băniei fiind locul ei de formare intelectuală.
În 1970, Ionela Prodan s-a remarcat la Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, unde a primit marele premiu. În anii ’90, ea a renunțat la cariera muzicală. Artista a fost realizatoare a emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine” de la Radio România, apoi la Tele 7 abc, a emisiunilor „Îți mai aduci aminte, doamnă” și „Cântecul și casa lui”.
În perioada 2001 – 2004, Ionela Prodan a coordonat, în cadrul Ministerului Culturii, departamentul de promovare a culturii tradiționale. În noiembrie 2002, fostul președinte al României Ion Iliescu i-a conferit Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a. Iar în anul 2003, artistei i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor de către șeful statului român.