Oana Roman și Marius Elisei au trecut peste toate obstacole și momentele grele și sunt din nou împreună. Cei doi și-au dat seama ca nu pot unul fără altul așa că împăcare a fost dulce. Se pare că Marius Elisei a trecut prin multe de dragul iubirii.
Recent, în cadrul unei emisiuni, Oana Roman a vorbit despre începuturile relației cu Marius Elisei. Aceasta a mărturisit că partenerul ei de viață a trecut prin momente grele și asta chiar din cauza relației. Se pare că bărbatul nu a suportat prea bine celebritatea și tot hate-ul ce a venit odată cu aceasta. (CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN, MĂRTURISIRI DRAMATICE DESPRE RELAȚIA CU TATĂL EI. ”NU MAI SUNT FATA LUI PETRE ROMAN”)
Oana Roman a povestit că Marius Elisei a fost atât de afectat de comentariile răutăcioșilor încât chiar s-a îmbolnăvit. Însă, timpul a trecut, cei doi au demonstrat că se iubesc, iar acum totul este bine.
„Știi foarte bine ce a venit peste el, câte comentarii, câte înjurături. S-a spus că stă cu mine pentru bani, pentru interes… aceleași lucruri care s-au spus despre mine mereu. Lui nu i-a fost ușor să înțeleagă nici lumea în care a intrat, el nu și-a dorit să apară, mult timp l-am târât cumva, l-am obligat, el nici acum nu e fan…El a fost atât de stresat o perioadă încât s-a îmbolnăvit, a făcut alopecie, i-a căzut părul, avea găuri peste tot”, a declarat Oana Roman, în cadrul unei emisiuni.
La începutul acestui an, Oana Roman și Marius Elisei au trecut printr-un moment greu. Cei doi s-au despărțit, au divorțat și toată lumea credea că povestea lor de dragoste s-a sfârșit. Însă, după câteva luni, aceștia au revenit la sentimente mai bune și s-au împăcat , realizând că nu pot trăi unul fără altul.
„E un echilibru care era necesar și poate, cumva, ăsta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătim. Să avem un declic și să înțelegem că trebuie să fim împreună, de fapt.
Cu siguranță ne-am dat seama că separați ne e mult mai greu și că nu suntem ok”, a mai spus Oana Roman.