Vestea separării dintre Connnect-R și Misha a luat prin surprindere pe toată lumea. Chiar și pe apropiații celor doi artiști. Oana Roman a vorbit despre divorțul care a zguduit lumea showbiz-ului românesc.
Oana Roman a mărturisit că îi vedea mult timp împreună pe Connect-R și Misha și consideră că cel mai mult va avea de suferit fetița celor doi artiști după despărțirea lor. (CITEȘTE ȘI: LA 24 DE ORE DUPĂ CE A ANUNȚAT CĂ A DIVORȚAT DE MISHA, CONNECT-R LE-A ARĂTAT TUTUROR BLONDA PE CARE O IUBEȘTE NECONDIȚIONAT!)
„Îi vedeam mult timp împreună pe Connect-R și Misha nu par genul care să facă scandal. Îmi pare rău când văd că oamenii se despart pentru că copiii suferă. Cine suntem noi, până la urmă să comentăm? Fiecare este liber să facă ce vrea, atât timp cât nu deranjează pe nimeni. Copiii ar trebui să unească mai mult, eu așa zic, dar nici să stai într-o relație de dragul copilului nu e ok. Nu știu dacă și-au refăcut viața, cine sunt eu să judec? Eu și Marius am avut multe probleme și momente de cumpană în relația noastră, pe care am reușit să le rezolvăm.”, a spus Oana Roman în cadrul unei emisiuni TV.
E oficial! După luni întregi de zvonuri, iată că totul s-a adeverit. Connect-R și Misha s-au hotărât să pună punct relației și să divorțeze. În trecut, cei doi au recunoscut că au probleme însă au rămas împreună. Cel care a făcut anunțul a fost cântărețul. (VEZI ȘI: PRIMA REACȚIE A NAȘULUI PEPE DUPĂ CE CONNECT-R A ANUNȚAT CĂ S-A DESPĂRȚIT DE MISHA! MOTIVUL SEPARĂRII)
„Nu obișnuiesc să împărtășesc lucruri atât de intime cu nimeni, dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. 1 an și 3 săptămâni de când am hotărât să rămânem prietenii și părinții copilului nostru! Viața merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atât am avut de spus! Rog pe toată lumea inclusiv presa să nu ne pună întrebări. Mulțumim anticipat.”, a scris Connect-R pe pagina lui de Instagram.