Oana Roman, ce apariție! Rochița abia îi acoperă picioarele: ”De undeeee?”
Oana Roman a avut o apariție spectaculoasă pe Instagram! A pozat într-o rochiță subțirică, dar și foarte scurtă și a invocat vara. Au urmat comentariile fanilor, care au apreciat-o dar au fost și curioși: ”de unde ai cumnpărat-o?”
Oana Roman postează constant pe rețelele de socializare, mai ales că a slăbit foarte mult, dar și pentru că primăvara o sensibilizează. O ultimă postare a fost spectaculoasă. ”Dor de soare! Îmi doresc mult să vină mai repede vara, să ne bucurăm de ea!”, a scris Oana Roman în dreptul imaginii în care se sprijină de uncopac, iar rochița încearcă, fără rezultat, să-i acopere genunchii. Comentariile nu au întârziat, iar fanii au apreciat-o. ”Ești atât de preety”, ”Bună!! De unde ai cumpărat rochița? Mersi!”, ”Drăguță”, sunt câteva dintre ele. (CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN, MĂRTURII ÎNFIORĂTOARE DESPRE ACCIDENTUL DIN EGIPT: “AM CĂLCAT ÎNTR-O PIATRĂ FOARTE ASCUȚITĂ, MI-AM FĂCUT O MARE GAURĂ ÎN CĂLCÂI”. MEDICUL I-A CUSUT RANA | FOTO)
Oana Roman tocmai s-a întors din excursie din Egipt
Oana Roman s-a bucurat de o vacanță minunată în Egipt. S-a relaxat, și-a sărbătorit ziua de naștere, s-a bucurat de soare, însă responsabilitățile din România au întors-o acasă. Avea să revină pentru mama sa, să îi fie alături de ziua de naștere. Părăsea, cu oarecare regret, profitând de ultimele clipe de soare. „Este ultima zi de vacanţă, este foarte cald. Nu aş vrea să mă întorc acasă, dar am foarte multă treabă. Mâine este şi ziua mamei, abia aştept să o văd. (NU RATA: ACUZATĂ CĂ MĂNÂNCĂ 3 FELII DE PIZZA ODATĂ, OANA ROMAN A LUAT ATITUDINE. CUM ARATĂ MASA DE PRÂNZ A VEDETEI)
Apoi, mai are o săptămână şi se întoarce acasă. Dar până atunci mâine trebuie să o vizitez aşa că astăzi încerc să profit cât mai mult de vacanţă. Am început postul intermitent, dieta pe care o țin, în vacanță nu am băut ceai și m-am răsfățat puțin. Când m-am cântărit am observat că am luat un kg și un pic, nu e mare nenoricire pentru că din când în când merit și eu o pauză. Am mâncat după 16 ore și am reînceput să beau ceai”, scria Oana Roman pe Instagram.