Oana Roman a petrecut Revelionul alături de mama ei: „De Crăciun a stat singură şi…”
Mioara Roman este executată silit după ce nu şi-a plătit utilităţile în vila în care locuia, iar Oana îşi face griji pentru ea. Aceasta a dezvăluit că îşi doreşte ca mama ei să scape de problemele cu care se confruntă.
„A fost un an bun, am două proiecte noi şi importante, am avut doar probleme de sănătate, dar a fost un an bun. Vreau un an la fel de bun ca asta care tocmai a trecut. Şi îmi mai doresc resurse să pot călători mai mult fiindcă în acest an am avut o singură vacanţă, în Turcia. De Revelion lucrez, o să vină şi mama cu mine, mergem la o petrecere în stil grecesc. După data de 4 ianuarie vrem să ajungem la munte. De Crăciun mama a stat singură, de Revelion nu vreau să stea tot singură, vreau să vină să petreacă cu noi. Mama a avut probleme, mai sunt încă lucruri de rezolvat, dar cred că în timp vom trece peste ele”, a mărturisit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni.