Cântăreaţa Oana Radu, cea care a reuşit performanţa de a slăbi aproape 60 de kilograme într-un timp relativ scurt, îşi deschide inima şi vorbeşte, printre altele, despre dietă, despre operaţiile estetice şi discuţiile cu iubitul ei pe tema alimentaţiei.
Oana Radu recunoaşte că viaţa ei s-a schimbat după ce a slăbit, însă mai are încă momente când mănâncă mai mult decât ar trebui. ”Mâncatul pentru mine este ca un ritual. Sunt momente când merg la prietena mea şi ne îmbuibăm. Şi atunci când merg la cumpărături întotdeauna întreb pe toată lumea dacă vrea ceva. Le spun clar să-mi zică dinainte dacă vor, pentru că eu de la mine nu le voi da.
Nu suport să-mi ia cineva din mâncare. Mor. Înnebunesc când cineva se atinge de farfuria mea. Simt că mi se urcă sângele la cap. Mi se pare că niciodată nu am suficientă mâncare în farfurie. Şi am impresia că, dacă mai ia şi x şi y, nu îmi mai rămâne. Nu am mers la un psiholog să întreb de unde vine treaba asta”, mărturiseşte Oana Radu.
Artista a vorbit şi despre intervenţiile chirurgicale pe care le-a suferit, dar şi despre cele care urmează. ”Sunt tot felul de proceduri care au apărut acum, dar e deja prea târziu, pentru că este o piele moartă care şi-a pierdut vitalitatea. Nu ştiu dacă vor fi neapărat operaţii cu bisturiul, dar sigur va fi ceva. Preconizez că prin octombrie-noiembrie va fi”, dezvăluie Oana Radu.