Oana Radu, mărturisiri sfâșietoare despre lupta cu depresia: „Credeam că am cancer, leucemie, tumori şi mi-am făcut foarte multe analize” 

Publicat: 15/06/2021 | 08:58

Oana Radu este una dintre artistele care niciodată nu s-a ferit să vorbească despre problemele prin care a trecut. Artista a avut de-a lungul timpului probleme cu kilogramele, dar și cu depresia. Oana Radu și-a deschis sufletul și a povestit pas cu pas cum au fost momentele în care această boală pusese stăpânire pe ea.

În urmă cu câțiva ani, Oana Radu a trecut printr-o perioadă foarte agitată din punct de vedere emoțional și psihic. Vedeta a mărturisit, de curând, că s-a luptat cu o depresie severă. Atacurile de panică, realitatea deformată, gândurile negative, dar și kilogramele pe care le acumula au determinat-o să apeleze la ajutorul specialiștilor.

” Au început tot felul de gânduri care nu aveau legătură cu realitatea, chestii care îmi oboseau creierul, pentru că veneau în mintea mea neîncetat. Era un volum prea mare, dar nimic nu mă convingea că eu, de fapt, nu o să păţesc nimic.

Aveam gânduri ca: Doamne, dacă o să înnebunesc? Dacă o să aud voci, o să văd fantome?. A trecut perioada asta şi a început perioada în care mă simţeam rău, tot în 2015. Credeam că am cancer, leucemie, tumori şi mi-am făcut foarte multe analize”, a povestit  Oana Radu pe un cont de socializare.

CITEȘTE ȘI OANA RADU, PE MASA DE OPERAȚIE: “AM AVUT UN CONTROL MEDICAL”. DIAGNOSTICUL PUS DE DOCTORUL CARE A CONSULTAT-O

Oana Radu: „Nu mă mai mulțumea nimic și am început să mă îngraș”

Din cauza alimentației haotice, dar și lipsei de somn, artista a mărturisit că a ajuns să acumuleze foarte multe kilograme. Din cauza frustrărilor se refugia în mâncare și părea că doar acest lucru o poate ține pe linia de plutire. În plus, vedeta a apelat și la ajutorul unui psihiatru, dar nu a luat niciodată tratamentul recomandat de acesta.

„Starea mea de rău continua, pentru că nu mă mulţumisem că văzusem că rezultatele mele erau bune. În perioada în care m-am simţit rău nu voiam să ies deloc din casă. Luam ceaiuri şi pastile pentru somn, pentru că nu puteam să dorm. Timpul a trecut şi nu mă mai mulţumea nimic şi am început să mă îngraş”.

“Mâncarea era singurul meu loc în care mă regăseam, era fericirea mea şi mâncam ca să-mi vindec stările. Ştiind că urmează să mănânc ce vreau în ziua respectivă, nu mai aveam gânduri urâte. Nu mai avea loc niciun fel de teamă, niciun atac de panică. Şi am început să mănânc şi nu a fost mai bine. Toate stările mele s-au transformat în stări mai grave”, a mai declarat Oana Radu.

VEZI ȘI OANA RADU SE PREGĂTEȘTE SĂ DEVINĂ MĂMICĂ? MODUL ÎN CARE S-A DAT DE GOL: “PARTICIP GRAVIDĂ” | FOTO

Sursă foto:  instagram.com
Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult