Oana Pellea, reacție vehementă la adresa Irinei Margareta Nistor! Motivul care a adus disputa între cele două: „Nu e adevărat”

Publicat: 29/02/2024 | 22:29
Oana Pellea, reacție vehementă la adresa Irinei Margareta Nistor /Foto: Social Media

În urmă cu ceva timp, în cadrul unui podcast, Irina Margareta Nistor făcea câteva declarații ce au stârnit revolta Oanei Pellea. Mai exact, criticul de film a dezvăluit că marele actor Amza Pellea a cerut să îi fie dublată vocea în filmul Mihai Viteeazu, din teama că accentul lui oltenesc va știrbi din grandoare personajului. Ei bine, se pare că lucrurile nu au fost chiar așa, iar acum Oana Pellea a ieșit în fața și a spus adevărul, dându-i replica Irinei Margartea Nistor.

Oana Pella a fost revoltată de informațiile răspândite de Irina Margarta Nistor, iar acum a luat atitudine. Aceasta a ieșit în față și a spus adevărul legat de rolul pe care tatăl său l-a jucat în filmul Mihai Viteazu și decizia de a i se dubla vocea. Mai mult, aceasta s-a supărat și pe faptul că deși îi comunicase criticului de film adevărul, aceasta a ales să dezvăluie o altă varinată în cadrul podcast-ului cu pricina.

(CITEȘTE ȘI: IRINA MARGARETA NISTOR, DECLARAȚII ULUITOARE DESPRE FIICELE CELEBRITĂȚILOR MATICIUC, MORAR ȘI AMALIA ENACHE + A PUS TUNURILE ȘI PE ALT ACTOR CELEBRU: “N-A TRECUT PE LA DROGURI ÎNTRE TIMP!”)

Oana Pellea, reacție vehementă la adresa Irinei Margareta Nistor

În urmă cu cinci luni, în cadrul podcat-ului realizat de Cătălin Oprișan, Irina Margareta Nistor dezvăluia unul dintre secretele filmului Mihai Viteazu, în care Amza Pellea a interpretat rolul principal. Aceasta spunea că vocea marelui actor a fost dublată de actorul Emanoil Petruț, acest lucru întâmplându-se chiar la cerința lui.

Irina Margareta Nistor a povestit că Amza Pellea însuși a solicitat dublarea vocii din cauza accentului său oltenesc. Aceasta spunea că actorul a cerut acest lucru pentru că s-a temut că accentul său o să îi discrediteze personajul.

„Nu au existat niciun fel de probleme cu vocea lui Amza Pellea. Dimpotrivă… Glasul omului era în perfectă stare. În realitate, Amza a cerut expres să nu i se folosească vocea pentru că s-a temut ca accentul său oltenesc să nu îi discrediteze personajul. Adevărul este că a avut rezerve și a crezut că glasul său nu e suficient de adânc, de impunător pentru dimensiunea lui Mihai Viteazul.

Un actor de talia lui Amza, care să își recunoască o slăbiciune pentru un asemenea personaj, ne arată ce măreție avea marele actor. Dar să știți că gestul din Mihai Viteazul nu a fost singular pentru Amza Pellea. A făcut același lucru și cu ani în urmă pentru filmul Dacii, în care-l interpreta pe Decebal. Să ne înțelegem o dată pentru totdeauna. Nu i-a cerut cenzura, nu a fost răgușit, nu s-a întâmplat nimic. A fost dorința lui specială”, a declarat Irina Margareta Nistor, în cadrul podcast-ului.

Ei bine, se pare că varianta poveștii expusă de Irina Margareta Nistor nu coincide cu realitate, iar acum Oana Pellea a făcut lumină în acest caz. Fiica marelui actor s-a revoltat și a ieșit în față. Aceasta a subliniat că în realitate decizia dublării vocii a fost luată de regizorul filmului, Sergiu Nicolaescu, împotriva voinței tatălui său.

Mai mult, Oana Pellea a adăugat că marele actor a suferit din cauza acestui lucru și s-a opus. De asemenea, fiica lui Amza Pellea s-a arătat supărată pe Irina Margareta Nistor, subliniind că i-a spus adevărul acesteia acum câteva luni.

„NU ESTE ADEVARAT! I-am comunicat acum câteva luni (!!!) doamnei Irina-Margareta Nistor motivul real! Motivul real este că Sergiu Nicolaescu a vrut să îi dubleze vocea cu cea a lui Emanoil Petruț! Nu tata a cerut! Nu lui tata i-a fost frică …😡că ar avea accent oltenesc!

O dată pentru totdeauna: Dublarea vocii tatălui meu în Mihai Viteazul a fost decizia lui Sergiu Nicolaescu …împotriva voinței tatălui meu! Tata a suferit enorm că i-a fost dublată vocea! Sunt încă în viață și știu CEL MAI BINE cum și ce s-a întâmplat! Acesta este adevărul”, a scris Oana Pellea, în mediul online.

(VEZI ȘI: OANA PELLEA ȘI MARIUS MANOLE AU REACȚIONAT LA PIESA MACARENA A ERIKĂI ISAC. CE SPUN ACTORII DESPRE MELODIA AJUNSĂ PE LOCUL 1 ÎN TRENDING: „AM REZISTAT 30 DE SECUNDE, M-AM LĂMURIT”)