Oana Pellea, mesaj emoţionant despre părinţii ei: „Au trăit una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire”

”13 septembrie. Ziua logodnei lor. Multe emoţii si multă, multă, multă iubire! Amza s-a dus cu trupa de actori la Craiova, cu Rautchi, cu Cozorici, la ştrand. Şi a apărut Domnica, o superbitate de femeie, cu ochii verzi, foarte sportivă, fusese şi campioană la gimnastică, la juniori.

Făcea o gramadă de nebunii. Mergea în picioare pe motocicletă, dansa Roke’n Roll extraordinar!

Şi Amza când a vazut-o a zis «Mamă, ce frumuseţe!»

Dar toată lumea i-a spus să stea liniştit, că nu era de nasul lui.

Dar ce-a făcut la ştrand cu Domnica?

S-a aruncat după ea în bazin. Spre surprinderea colegilor săi, care ştiau că Amza nu învăţase să înoate.

Era când pe fundul bazinului, când la suprafaţă, dar tot încerca să-i vorbească Domnicăi. Iar ea nu-l băga în seamă.

Amza era doar unul din miliardele de băieţi care-i făceau curte.

După ce a scăpat cu viaţă din bazin, i-a dat întâlnire, în aceeaşi seară, în parcul mare din Craiova.

Mama s-a dus acasă şi nici nu-i trecea prin cap să se ducă la întâlnire. Dar… destinul! Cu zece minute mai înainte de ora fixată de Amza, Domnica s-a îmbrăcat şi a plecat în parc.

Şi dusă a fost!

Pană-n zori.

Ca să ajungă în parc, trebuia să treacă prin cimitir.

A sosit la locul stabilit şi a aşteptat. Trece o jumătate de oră, mai trece o oră, şi încă una, iar Amza tot nu apare…

Domnica era o puştoaică cuminte, nu întârziase niciodată acasă. Dar i-a fost frică să treacă din nou prin cimitir, să se întoarcă din nou la ai ei. Cum era genială şi sportivă, a găsit soluţia, s-a suit într-un copac, ca să fie la adăpost. La ora 23:30, pe alea parcului, foarte melancolic şi singuratic, cine-mi venea cu mâinile în buzunar? Amza! Care nu spera s-o mai găsească pe Domnica, aşa că trecea artistic pe acolo, fluierând «Je suis seul ce soir…»

Domnica nici nu ştia cum îl cheamă şi, din copac, i-a făcut: «Pâs-Pâs!» Lui i s-a părut ceva incredibil. Cred şi eu! Să găseşti o fată superbă într-un copac…

A ajutat-o să coboare şi i-a recitat din Minulescu «Şi ai să mă uiţi, căci şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti».

Cu asta a cucerit-o. Pe Podul din Parcul Bibescu a sărutat-o şi a condus-o acasă.

Doamna şi domnul Policrat tremurau de groază, că fata lor nu se întorsese până la două noaptea.

Iar Amza n-a fost erou că le-a adus fata?

N-a fost deloc erou, pentru că în curte, i-a sărutat mâna, tot artistic, iar Domnica s-a emoţionat îngrozitor, a uitat că are de trecut un prag şi a căzut. S-a julit pe genunchi, şi-a rupt rochia şi a intrat în casă plină de sânge, toată ciufulită şi disperată, plângând în hohote în faţa familiei Policrat.

Părinţii au întrebat-o ce i s-a întâmplat. Iar ea, în hohote de plâns, atât a spus «M-am în-dră-gos-tiiit».

Ce întâlnire!

Dar aşa a fost toată viaţa lor. Au trăit una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire.

A fost mai mult decât o iubire: a fost şi o prietenie extraordinară.

S-au logodit la Craiova, pe 13 septembrie 1958, şi s-au unit în faţa Domnului în 28 septembrie, tot la Craiova”, a scris Oana Pellea.