De ani de zile, Oana și Viorel Lis formează un cuplu. Inițial nimeni nu le-a dat nicio șansă, însă cei doi au demonstrat că iubirea dintre ei este reală. Cu toate acestea, Oana și Viorel Lis au trecut prin multe până au reușit să își găsească drumul împreună. Blondina a făcut mărturisiri surprinzătoare de la începutul relație cu fostul edil al Capitalei.
În cadrul unei emisiuni, Oana Lis s-a deschis și a vorbit despre începuturile poveștii de iubire cu Viorel Lis. Aceasta a mărturisit că inițial relația nu a fost una prea grozavă și nici chiar ea nu i-a dat prea mare importanță. Pe vreme când s-au cunoscut, Oana Lis numai ce scăpase de tatăl ei abuziv, iar Viorel Lis se afla în plină campanie electorală. Blondina s-a angajat ca referent la primărie, iar de acolo poveste lor a început.
Inițial, cei doi au avut o relație de prietenie, iar Oana Lis era curtată de numeroși bărbați cu un statut social bun. Însă, ea la ales pe Viorel Lis și l-a văzut ca pe o scăpare, ca pe o plasă de siguranță. Fostul edil îi oferea încredere și a făcut-o să spere la o viață lipsită de abuzurile pe care le trăise în sânul familiei.
„La început am fost doar prieteni, nu era nimic sexual. Eu am văzut persoana aceea de siguranță, mi-am dat seama că dacă am să fiu cu el tatăl meu nu mai putea să mă rănească niciodată, că e un om puternic. Mi-a câștigat încrederea, pentru că a avut răbdare cu mine. Erau și alți bărbați care se țineau după mine și cu funcții, oameni de afaceri, dar Viorel a avut răbdare cu mine.”, a declarat Oana Lis, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.
(CITEȘTE ȘI: OANA LIS, DESPRE CEA MAI MARE FRICĂ A PARTENERULUI SĂU. CE I-A SPUS FOSTUL EDIL ÎN URMĂ CU DOAR CÂTEVA ZILE)
Oana și Viorel Lis s-au apropiat ușor, ușor, însă a durat ceva timp până când relația a devenit una serioasă. La început cei doi se vedeau ocazional, iar Viorel Lis bifa întâlniri și cu alte femei. Oana Lis vedea aventurile partenerului său în ziare, însă nu îndrăznea să spună nimic.
Totuși, după doi ani în care s-au „amăgit” unul pe altul, relația celor doi a devenit una serioasă și aceștia s-au mutat împreună. Chiar și așa, Oanei Lis i-a luat mult timp până când s-a putut uita de la egal la egal la partenerul său.
„Nu am crezut că o să reziste, era și diferența de vârstă, de fel de a fi, de comportament. Cam la doi ani ne-am mutat împreună, la început am avut o relație din când în când, el chiar se mai întâlnea și cu alte femei. Îl vedeam în ziare că a fost cu nu știu cine, dar nu ziceam nimic. Ăsta e adevărul, în primii doi ani. Îmi dădeam seama că este căutat și eu nu credeam în relația asta și eu nu-mi doream să mă mărit, să fac copii.
Eram prea mică, prea slabă emoțional, psihic, eu în primele șase luni și vorbeam cu el cu dumneavoastră, pentru că era impunător, eu eram un copil, o fată de la țară, nu avea cum el să se uite la mine. A fost foarte ciudat la început.(…) Mi se părea că de milă stă cu mine. El nu a divorțat din cauza mea.
(…) Pur și simplu am fugit de acasă, de la mătușa mea, dar ea nu știa unde stau. Adică ea nu știa că eu stau cu Viorel și au început să citească în ziar că am plecat la un moment dat în Italia și au făcut consiliu cu toată familia mea. Nu aveam curaj să le spun și ușor au aflat”, a mai spus Oana Lis.