Oana Lasconi revine cu o nouă lovitură pentru mama ei! „Faci față și plângi”. Cu cine s-a iubit fiica Elenei Lasconi
Oana Lasconi a revenit cu o nouă lovituri pentru mama ei! După ce a atacat-o public, acum fiica Elenei Lasconi a transmis un nou mesaj public. Tânăra a spus tot adevărul despre viața ei intimă.
Conflictul dintre Elena Lasconi și fiica ei a început atunci când primarul de la Câmpulung Muscel a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul Coaliției pentru Familie. Tânăra s-a arătat „dezgustată” de alegerea mamei sale și i-a transmis un mesaj dur. La aproximativ două săptămâni de la momentul „atacului”, Oana a regretat reacția ei. Totuși, acum a revenit cu un nou mesaj neașteptat.
Oana, lovitură nouă pentru Elena Lasconi
În urmă cu doar câteva ore, Oana Lasconi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare care a adunat sute de reacții. Fiica Elenei Lasconi a vorbit deschis despre viața ei intimă. Tânăra a recunoscut că este bisexuală și a dat detalii despre relațiile pe care le-a avut până acum.
„Începând de azi nu mai sunt un «aliat LGBTQ+» aici pe Instagram. Sunt o bisexuală mândră, care a iubit mulți bărbați minunați, multe femei minunate și multe persoane non-binare minunate. Aș zice «pansexuală», dar nu-mi place steagul atât de mult. Putem să alegem. Faci față & plângi”, a scris Oana Lasconi pe Instagram.
Până acum, în descrierea profilului de Instagram, Oana spunea că este „aliat LGBTQ+”. Însă, a schimbat textul.
„Regină bi mândră, o eco-socialistă, o mamă de plante, veterană în gaming și o muziciană și scriitoare aspirantă”, este descrierea de pe profilul de Instagram al Oanei Lasconi.
Ce a spus Oana Lasconi despre mama ei
La începutul lunii noiembrie, Elena Lasconi a afirmat într-o emisiune televizată că a votat „DA” la referendumul Coaliției pentru Familie. Fiica ei a fost dezamăgită de alegerea făcută și a simțit să o atace public. Oana a criticat-o extrem de dur pentru că susține familia tradițională și s-a arătat șocată de declarațiile edilului de la Câmpulung Muscel.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi, însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie.
Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte.
Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu”, a spus Oana Lasconi.
Citește și: ELENA LASCONI SE DUCE LA PARIS PENTRU O EXPLICAȚIE DE LA FIICA EI. CE SPUNE ACUM DESPRE REACȚIA OANEI