Oana Ioniță, fosta bebelușă de la ”Cronica Cârcotașilor”, a ajuns la capătul puterilor! Își duce fiul la terapeut! ”Nu m-a băgat nimeni în seamă!”
Oana Ioniță a ajuns la capătul puterilor! Fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor se luptă de multă vreme cu fostul ei partener, Florin Budnaru, pentru a putea avea mai mult acces la Maxim, fiul pe care cei doi îl au împreună. Oana Ioniță a recurs la instanță pentru a obține dreptul de a-și vizita copilul și pentru a-i dedica mai mult timp. Decizia de a se adresa justiției vine după ce fosta bebelușă și-a dorit să i se permită să fie mai prezentă în viața băiețelului său.
Oana Ioniță a semnat o înțelegere, la propunerea avocatei sale, prin care era de acord ca băiatul ei să petreacă vacanțele în mod egal cu fiecare dintre părinții săi. Restul timpului urmau să se înțeleagă părinții cât și cum îl vor petrece cu băiatul. Numai că, din păcate, vedeta a ajuns într-o situație extrem de dificilă pentru orice mamă. A început să-și vadă fiul din ce în ce mai rar. A fost nevoită să depună o ordonanță preșidențială pentru a-și putea vedea fiul. În plus, Oana Ioniță a decis să nu mai tacă și a ieșit public să spună ce se întâmplă în familia ei și cum a ajuns ca fiul ei să fie „alienat parental”.
Oana Ioniță, victorie după șase luni! Vedeta își poate vedea fiul, dar…”Ar fi trebuit să fiu egoistă”
„M-am bucurat că după ce am ieșit pe sticlă, deși mai vorbisem înainte, dar nu m-a luat nimeni în seamă. Nu se pusese accent pe problema legată de custodia lui Maxim și pe faptul că nu îmi văd băiatul. După ce am ajuns la ordonanța președințială și nu se făcea nimic după șase luni și nu puteam să-l văd, prima oară când am hotărât să ies pe sticlă pentru a spune lumii problemele pe care le am și a găsi o soluție, în câteva zile s-a rezolvat, s-a dat și sentința. Am avut posibilitatea să-l văd pe Maxim”, a spus Oana Ioniță pentru CANCAN.RO.
(VEZI ȘI: OANA IONIŢĂ, DEVASTATĂ DUPĂ CE A PIERDUT CUSTODIA COPILULUI: „NU ÎMI DORESC IMPOSIBILUL” )
Oana Ioniță a mărturisit că de fiecare dată a încercat să-și înțeleagă fostul partener, să-i înțeleagă acțiunile, însă a decis să schimbe foaia de această dată. Blonda vrea să se concentreze doar pe binele ei și pe relația pe care vrea să o clădească, și la care lucrează cât de des poate, cu fiul ei.
„Tot timpul am încercat să-l înțeleg, asta a fost problema că tot timpul m-am gândit cum simte și de ce simte lucrurile astea și să încerc să-i găsesc o scuză. Poate a fost greșit să consider asta, poate ar fi trebuit să fiu puțin mai egoistă și să mă gândesc doar la binele meu și al lui Maxim. M-am gândit cu ce am greșit eu, dar asta nu este bine. Nu este bine să mă acuz pe mine sau să spun că poate am greșit eu cu ceva. Poate pur și simplu așa a fost să fie. Eu acum încerc să culeg informații, să devin un om mai bun și să găsesc soluții, pentru că sunt sigură că mai am multe de învățat” , a spus vedeta.
Oana Ioniță vrea să-l ducă pe Maxim la terapie: „Îndoctrinat fiind, reacționează la idei preconcepute”
Oana Ioniță a povestit că după ce a ieșit public și și-a spus povestea dureroasă prin care trece, mai mulți oameni au rezonat cu ea și i-au sărit în ajutor. Așa a ajuns să facă terapie cu un psiholog care a trecut prin aceleași probleme, în copilărie, ca fiul vedetei. „Terapeuta cu care lucrez acum m-a căutat pe Instagram și mi-a spus că a trecut prin aceeași problemă, a fost alienată de tatăl ei. A locuit cu tatăl ei, nu și-a putut vedea mama foarte des și acum îmi vorbește din perspectiva copilului care a trecut prin trauma respectivă. Acum știu să apăs anumite butoane care cred că o să-l ghideze bine pe băiatul meu” , a spus ea pentru CANCAN.RO.
Mai mult, fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor spune că a suferit enorm în tot acest timp. A fost pusă în situații greu de gestionat în momentul în care a mers după fiul ei la școală, iar băiatul a întrebat-o de ce a venit. „Au fost momente când plângeam în fiecare zi. Mergeam după Maxim la școală și îmi spunea că nu poate să vină. Au fost luni întregi și, și acum sufăr pentru asta. Nu este Maxim cel de dinainte și sufăr și din cauza asta. Eu știu că și el trebuie să se transforme și că are un drum de parcurs, dar încerc să-i explic de fiecare dată ce este mai bine pentru el. Alegerea să o facă nu pentru tatăl lui sau pentru mine, ci pentru interesul lui” , mai spune Oana Ioniță.
După ce a început ședințele de terapie, Oana Ioniță și-ar dori ca Maxim să stea și el de vorbă cu un specialist. Vedeta este convinsă că-i va face bine băiețelului în vârstă de doar zece ani. Numai că, și aici intervine aceeași problemă birocratică, fiind nevoie de acordul ambilor părinți.
„Copiii nu suferă, copiii, îndoctrinați fiind, reacționează în urma ideilor preconcepute pe care le au. Îmi doresc să meargă la un terapeut și să vorbească cu cineva care este la un anumit nivel, doar că pentru asta trebuie să fie de acord ambii părinți” , spune Oana printre lacrimi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.