Oana Ciocan se împacă din nou cu Jador! L-a sunat pe Zanni și l-a dezamăgit total: „Ori e șantajată, ori are mațul gol”
Zanni face noi mărturisiri despre scandalul dintre el și Jador. Câștigătorul „Survivor All Stars” face pași în spate, după ce Oana Ciocan i-a spus că vrea să se împace cu Jador. Deși a încercat să o ajute, se pare că, intenția lui nu a fost apreciată. Dezvăluiri șocante au ieșit la iveală!
După ce s-a declanșat scandalul momentului, atunci când Zanni a dezvăluit comportamentul agresiv pe care Jador l-ar fi avut față de Oana Ciocan, câștigătorul Survivor All Stars face noi dezvăluiri, după ce a primit un telefon de la Oana!
Zanni, noi dezvăluiri despre Oana Ciocan
Zanni a abordat subiectul momentului în cadrul emisiunii Un Show Păcătos și a făcut noi dezvăluiri despre Oana Ciocan și Jador. Se pare că, acest tip de comportament agresiv din partea artistului nu îl uimește deloc pe Zannidache, iar amenințările ar mai fi existat și în trecut.
„Nu este prima dată când el îmi spune mie „căministule, te sparg, te bat”, a spus Zanni.
Totul a început atunci când Zanni s-a decis să o ajute pe Oana Ciocan, văzând-o pe aceasta drept o victimă în fața comportamentului lui Jador. Prima dată Oana i-ar fi dat dreptate.
„Eu am crezut că ea ar avea nevoie de o susținere sau o intervenție. Am încercat să o previn, iar ea a revenit cu mesajul „Ai avut dreptate”. Eu i-am zis: Bucură-te că nu ai rămas cu copil cu el.” , a mai spus el.
Cu toate astea, acum Zanni face pași înapoi, pentru că Oana Ciocan i-a spus că se împacă cu Jador. Tânărul artist consideră că femeia este șantajată sau se întoarce la Jador pentru interesele proprii. Mai mult, acesta spune că Jador ar fi gelos pe el, pentru că nu înțelege de ce Oana s-a deschis în fața lui și i-a mărturisit prin ce a trecut în timpul relației.
„Treaba mea nu mai e aici. Nu mai este treaba mea. Dacă fata a plâns, era treaba mea. Acum că fata mi-a spus să nu mă mai bag, că ea se împacă cu Jador, e clar. Oricum nu îmi pare rău. Ea poate este manipulată, șantajată, ori poate micul dejun sau Crăciunul nu este destul de bogat și crede că la Jador este mai bogat. N-ai cum să stai cu un astfel de om decât dacă mațul e gol. Poate bate vântul prin pereți…El este gelos pe mine, el crede că eu am avut treaba cu Oana Ciocan.”, a mai adăugat Zanni.
După dezvăluirile făcute de Zanni, Oana Ciocan l-a sunat și i-a spus să nu se mai implice. El spune că tânăra părea speriată la telefon și îi răspundea scurt. Mai mult, ea și Jador ar fi împreună în prezent, dar joacă un teatru care să dea bine în online.
„M-a sunat și îmi răspundea scurt, îi era frică să vorbească. Ei sunt împăcați acum și joacă scena asta de teatru pe internet.”, a continuat el.
Dezvăluirile nu se opresc aici, iar Zanni a vorbit și despre o scenă care a avut loc în timp ce el, Jador și Oana Ciocanu se aflau la niște filmări. Comportamentul lui Jador fața de Oana ar fi fost complet lipsit de respect. Mai mult, gelozia artistului față de relația dintre Zanni și Oana l-ar fi făcut să devină violent.
„O trata ca pe un câine. Nu pot să vă spun cum o trata pe ea și cum o trimitea să îi facă serviciile și de față cu toată lumea se dădea la toate fetele de la filmare. „Asta e nevasta mea și așa o tratez, ca pe un câine ordinar”.
După ce am filmat clipul, a ajuns acasă și a luat-o la palme că „De ce ai stat cu Zannidache, de ce te-a salutat Zannidache”, a mai dezvăluit Zanni.
„Jador și-ar da și plămânii pentru vizualizări”
Zanni a vrut să le transmită un mesaj și părinților Oanei, care nici ei nu ar fi de acord, de fapt, cu relația dintre fiica lor și Jador.
„Să știți că fata dumneavoastră este victima unui pamflet, unui om pervers și periculos care și-ar da și plămânii pentru vizualizări și content. Pe mine nu mă interesează, eu apar aici doar de dragul Oanei.”
Întrebat de gazda emisiunii dacă îi este frică de Jador, Zannidache a spus:
„Nu mi-e frică niciodată. Eu i-am zis că îl dezumflu. M-a amenințat cu bătaia, eu nu vin să mă plâng, Eu sunt un războinic. Nu mi-e frică de Jador.”
Mara Bănică, despre cum vorbea Jador de Oana Ciocan
Mara Bănică a intervenit în scandalul momentului și a făcut mărturisiri. Conform unor surse ale jurnalistei, Jador vorbea foarte urât de Oana Ciocan, atunci când era concurent la emisiunea „Survivor All Stars”, iar cei doi erau la începutul relației.
„Povestea pe surse e așa: Până să intre Oana Ciocan în junglă ( n.r. emisiunea Survivor All Stars), băieții l-au mai întrebat (n.r. pe Jador) „Cum e cu Oana?”. Ei (n.r. Oana Ciocan și Jador) erau proaspăt cuplați, de vreo două săptămâni. El ar fi vorbit foarte urât despre ea, ar fi spus că nu o iubește, dar îi convine că stă acasă, calcă, e proastă, face ce spune el.” , a declarat Mara Bănică.