Oana Ciocan, mesaj surprinzător pentru Elena Chiriac după ce a fost eliminată de la Survivor: „Tu eşti…”
Oana Ciocan a părăsit competiția Survivor România 2022, în ediția de ieri. Spre eliminare au fost votați și Elena Chiriac, dar și Alex Delea. Care au fost ultimele cuvinte spuse de fosta Războinică?
Ieri seară, votați spre eliminare au fost Oana Ciocan, Elena Chiriac și Alex Delea. Din cei trei concurenți nominalizați, telespectatorii și-au dorit să o trimită acasă pe Oana.
După ce prezentatorul emisiunii de pe Pro TV, Daniel Pavel, a anunțat că fosta Războinică va pleca acasă, aceasta a menționat că o doare inima. Cu toate că a spus acest lucru, ea a mai mărturisit că nu poate plânge, deoarece este mândră de performanțele ei și de faptul că a rezistat atât timp în jungla din Republica Dominicană.
”Domnul Dan, mă doare inima. Am crezut în șansa mea până la final. Am luptat deși mi-a fost greu uneori. Sunt atât de mândră că am ajuns până aici, pentru că eu nu mă gândeam. Și am ajuns până la urmă. Nu pot să plâng, fiindcă sunt mândră de mine. Sunt recunoscătoare, m-am maturizat”, a mărturisit Oana Ciocan, după ce a aflat că va pleca acasă.
Replica pe care i-a dat-o Oana Ciocan înainte să plece Elenei Chiriac
După ce și-a spus ultimele cuvinte , înainte de plecare, Oana Ciocan i-a transmis Elenei Chiriac că la început nu i-a plăcut de ea. Însă, acum a realizat că este o persoană ”mișto”.
Oana Ciocan: -Tu ești mai mișto decât credeam eu vreodată, să știi.
Elena Chiriac: -Mulțumesc, la fel.
Daniel Pavel: ”Ai dat și bucăți de piele”
Și Daniel Pavel a avut ceva de spus înainte ca Oana să părăsească definitiv competiția Survivor România 2022. Acesta este de părere că fosta Războinică a evoluat mult de-a lungul show-ului și i-a urat multă baftă în continuare.
”Ai evoluat, ai ajuns în faza confruntărilor individuale, ai spus că ai dat totul, ai dat și bucăți de piele, ai lăsat acolo și ai adus punct cu Blaze. Pentru toată această evoluție a ta, pentru toate lecțiile tale pe care le-ai luat, pe care le lași aici, Oana Ciocan îți doresc succes pe mai departe, baftă în tot ce realizezi. Pentru tine, Survivor România se oprește în această seară, în acest consiliu, acum și aici, însă tu vei continua să evoluezi, așa cum o veți face toți”, a spus Daniel Pavel, înainte ca Oana Ciocan să își ai rămas bun de la restul concurenților rămași în competiție.
Jocul de marți seară i-a adus în ultima rundă pe Elena și Blaze, iar victoria i-a aparținut concurentei care a făcut parte din tribul Faimoșilor și apoi al Vulturilor. Aceasta a demonstrat că este extrem de puternică și a reușit să se mai salveze pentru încă o zi. La Consiliul de Eliminare, votul colectiv l-a adus pe Marian Drăgulescu față în față cu Ionuț Popa, concurentul nominalizat de Elena.