Oana, apariție de senzație fără Viorel Lis: „Nu e nimic rău în asta”

Publicat: 08/09/2022 | 14:12

Oana Lis a apărut la un eveniment monden fără Viorel Lis și toată lumea s-a întrebat cum este posibil acest lucru, în condițiile în care fostul edil se confruntă în continuare cu probleme grave de sănătate. Iată ce răspuns le-a oferit vedeta celor care au criticat-o.

Viorel Lis trece prin momente grele în această perioadă, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit sever. Oana i-a fost alături de-a lungul timpului și l-a ajutat să facă față tuturor greutăților de până acum, dar asta nu înseamnă că nu s-a gândit și la nevoile sale, așa că a acceptat invitația de a participa la un eveniment monden.

VEZI ȘI: VIOREL LIS, DIN NOU ACASĂ. FOSTUL EDIL A FOST EXTERNAT. CUM SE SIMTE ACUM

Oana Lis s-a distrat la un eveniment monden fără Viorel Lis

Ultima apariție a Oanei Lis i-a șocat pe mulți, mai ales în condițiile în care starea de sănătate a partenerului său nu dă semne că s-ar putea îmbunătăți. Totuși, psihologul a luat decizia de a-și acorda câteva ore și de a se bucura de tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

Oana Lis a ales să poarte o rochie verde, destul de lungă, care îi ajungea la jumătatea pulpei. În partea de sus, aceasta avea un decolteu adânc, menit să îi pună în evidență bustul. La final, soția lui Viorel Lis a accesorizat totul cu o coroniță frumoasă din flori.

Oana Lis, la un eveniment monden. Foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: VIOREL LIS REFUZĂ SĂ MEARGĂ LA AZIL. SOȚUL OANEI, TERIFIAT DE GÂNDUL CĂ AR PUTEA AJUNGE ÎN STAREA LUI ALEXANDRU ARȘINEL

În momentul în care a apărut așa în fața oamenilor, mulți au criticat-o pentru că a decis să își părăsească soțul și să se distreze fără el, însă Oana a avut o reacție firească. Aceasta susține că orice persoană are nevoie de un moment de respiro, mai ales în perioadele în care are grijă de cineva bolnav, deoarece riscă să clacheze în orice moment.

„Eu, oricum, recomand asta și ca psiholog. Chiar dacă ai probleme acasă și așa, trebuie să te ocupi și de tine, pentru că atunci când ai grijă de cineva cu probleme de sănătate, trebuie să fii tu bine, că la un moment dat rămâi fără energie.

Nu e nimic rău în asta și a avea grijă de tine nu înseamnă egoism. Recomand să te cunoști mai bine pe tine însuți și să te duci la un psiholog sau duhovnic, dar să faci ceva pentru tine și să citești”, a declarat Oana Lis pentru Antena Stars.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult