Oamenii din cel mai bogat oraș al Italiei, afectați de pandemie. Au ajuns clienții fideli ai caselor de amanet
Milano este unul dintre cele mai bogate orașe din lume, însă pandemia de coronavirus i-a afectat grav pe locuitori. Aceștia au ajuns să fie clienții fideli ai caselor de amanet.
Aproximativ 5,5 milioane de oameni au ajuns sub pragul sărăciei în Italia, anul acesta, ridicând numărul total al celor care trăiesc în lipsuri la 14 milioane. Mulți locuitori ai orașului Milano au ajuns la sapă de lemn. Printre ei se numără și Roberto.
Divorțul, fiul de 26 de ani care a rămas șomer și închiderea afacerii din cauza pandemiei l-au adus în pragul colapsului financiar. Acum este voluntar la o asociație care oferă mâncare oamenilor săraci. De la guvern nu primește niciun ajutor.
Italienii care au rămas fără bani au ajuns să fie clienții fideli ai caselor de amanet pentru a putea supraviețui. Giuseppe Gentile, directorul rețelei de amanet ProntoPegno, estimează o creștere cu 30% a bunurilor amanetate în Milano, comparativ cu anul trecut.
„Vedem obiecte cu o valoare mai mare decât în alte orașe – ceasuri Rolex, coliere Cartier. Asta arată că și oamenii bogați au probleme cu banii”, a spus el.