Oamenii de știință trag un semnal de alarmă. A început un fenomen extrem de periculos
Oamenii de știință trag un semnal de alarmă. A început un fenomen extrem de periculos.
Oamenii de știință trag un semnal de alarmă foarte important și arată că în urma încălzirii globale a început să se topească gheața Cercul Arctic, iar aici s-au conservat unii dintre cei mai periculoși viruși din istorie. Dacă situația va continua, oamenii se pot lovi din nou de boli care au decimat populația globului în trecut.
Schimbările climatice topesc permafrostul – un strat de sol îngheţat permanent -, iar viruşi şi bacterii antice se trezesc la viaţă, informează Gândul. În condiţii normale, straturile superficiale de permafrost, cu o adâncime de până la 50 de cm, se topesc în fiecare vară, însă acum încălzirea globală expune treptat straturile mai vechi, asta însemnând că topirea gheţii ar putea deschide o cutie de boli a Pandorei.
Temperatura din Cercul Artic se ridică rapid, de aproximativ trei ori mai rapid decât în restul lumii. Viruşii patogeni care pot infecta oameni sau animale ar putea fi conservaţi în straturi vechi de permafrost şi gheaţă, inclusiv unele care au provocat epidemii globale în trecut. Numai la începutul secolului XX, peste un milion de reni au murit de antrax.
Jean-Michel Claverie, biolog la Universitatea Aix-Marseille din Franţa, a analizat microbii din permafrost şi spune că a găsit multe specii foarte periculoase pentru oameni. „Deocamdată, zonele de permafrost nu sunt foarte locuite, însă dacă oamenii vor începe să sape aici, pentru a extrage diferite resurse, se poate declanşa un adevărat dezastru”, avertizează Claverie.
Potrivit cercetătorilor, faptul că ar putea exista o continuitate a infecţiilor între oamenii preistorici şi cei moderni este un lucru fascinant şi totodată îngrijorător.