Justin Bieber suportă cu greu despărţirea de frumoasa Selena Gomez. După ce cântăreaţa i-a dat papucii, idolul adolescentelor încearcă acum să o îmbuneze şi să se reîntoarcă la el.
Potrivit tabloidelor americane, Bieber şi Selena nu s-au văzut deloc de când s-au despărţit şi nu au apucat încă să clarifice motivele rupturii dintre ei.
Pe de altă parte, surse apropiate celor doi au declarat că Justin şi Selena s-au certat de mai multe ori în decursul relaţiei lor, iar despărţirea de acum nu este decât o hotărâre luată din impuls.
Prima reacţie a starului canadian după despărţirea de iubită a venit la doar câteva ore de când separarea a fost făcută publică. Acesta, aflat într-un concert la Boston, a interpretat melodia „Cry me a river”, fanii interpretând această piesă ca o dedicaţie pentru Selena Gomez. Ulterior, întrebat de reporteri cum se simte după despărţire, el a spus doar: „Nu ştiu ce se întâmplă cu viaţa mea”.