Camera Deputaților a votat – ieri – în for decizional o majorare în ceea ce privește valoarea tichetelor de masă. În momentul de față, un tichet de masă valorează 15,18 lei. Iar românii primesc, astfel, o veste bună.
Tichetele de masă vor valora, în urma acestei majorări, 20 de lei. Această majorare survine fiindcă, până acum, un singur tichet nu putea să acopere nici măcar costurile unei singure mese. Potrivit informațiilor furnizate de Digi 24, proiectul de lege a fost votat în Parlament, iar data oficială la care va intra în vigoare această decizie este 1 martie 2020.
Proiectul a primit 267 de voturi “pentru”, în cadrul ședinței de marți, fiind inițiat de către deputatul Valeriu Steriu, din partea social-democraților. Tichetele de masă reprezintă bilete sau bonuri de valoare care sunt acordate angajaților în fiecare lună. Tichetele se pot folosi doar la achitarea unei singure mese, fie la cumpărături, pentru produse alimentare.