Îndrăgitul concurent de la Masterchef, Ramon Chicireanu, care a murit răpus de cancer în Germania la mijocul lunii martie, a fost înmormântat, joi dimineață, la cimitirul Sf. Petru şi Pavel din Iași.
Sicriul cu trupul ieşeanului Ramon a fost adus cu greu din Germania, acolo unde se află pentru tratament, scrie bzi.ro.
Mai mult, din cauza pandemiei de coronavirus, şi a restrictilor impuse de Guvern, Ramon nu va putea fi condus de toţi care îşi doreau să îi fie alături pe ulimul drum. Aşadar, la înmormântare vor participa doar câţiva apropiaţi.
Ramon suferea de cancer limfatic, dar nu a spus niciodată nimic. În urmă cu doi ani, Ramon de la Masterchef a făcut un tratament în Germania, iar atunci părea că s-a vindecat de cancer.
Din păcate, boala a revenit și de data aceasta i-a fost fatală. Anunţul trist a fost făcut de un prieten al ieşeanului pe o reţea de socializare. Dumnezeu să-l ierte!
Aproape trei săptămâni de așteptare
Familia fostului concurent de le ProTv a așteptat foarte mult până când Ramon a ajuns acasă. „Este foarte greu, autoritățile de acolo nu permit că Ramon să fie transportat în România, nici cu mașina, nici cu avionul. COVID-19 s-a răspândit cu repeziciune și în Germania și s-au luat măsuri clare de izolare, mai ales pe parte medicală, în spitale.
Totul este sigilat și soției lui Ramon nu i s-a dat niciun răspuns concret în privința repatrierii”, declara o persoană din preajma familiei acum ceva timp, pentru wowbiz.