O vedetă de top rupe tăcerea! Putea să devină medic! ”La 12 ani le făceam injecții bunicilor!”
Andreea Berecleanu a risipit, de curând, zvonurile cum că ar vrea să se retragă din televiziune, iar acum vine cu ceva inedit: ar fi putut să fie medic! Vedeta spune că această meserie o pasionează și dă câteva exemple din copilărie, în care s-a ocupat, medical, de bunicii ei.
„La început, nu am știut că voi ajunge jurnalist și la 12-13 ani, având foarte mulți medici în familie, am cerut foarte insistent să mi se explice cum se împarte musculatura, cum se face o injecție, cum se ia o tensiune, bineînțeles că aveam sprijinul și acordul bunicilor mei de a aplica toate cunoștințele pe ei, pentru că erau deja persoane în vârstă și făceam lucrurile astea și le-am făcut pe o perioadă de câțiva ani, probabil cu gândul ascuns sau neascuns de a da la Medicină. Le-am făcut injecții de care aveau nevoie, dar știam exact ce să fac”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Berecleanu.
Andreea avea să ajungă lângă un medic esthetician, Constantin Stan, alături de care trăiește o căsnicie de vis. „Și acum stau în sală la operații, de chirurgie plastică, la soțul meu, fără să am nici un fel de problemă”, a precizat Andreea Berecleanu.
Știrista a adăugat că din perioada în care le-a făcut injecții bunicilor, nu a mai repetat experiența. Lucrurile au evoluat firesc în viața ei în ceea ce privește alegerea profesiei. „Însă am iubit mai mult literatura română și franceză și m-am dus în zona de filologie mai mult decât dorința de a merge spre medicină. Nu am mai făcut injecții din acel moment și m-am focusat strict pe treaba asta, sunt convinsă că, dacă ar fi nevoie, cred că mi-ar mai trebui niște cursuri înainte, așa cum le am făcut în copilărie”, a spus Andreea Berecleanu.