O vedetă de pe internet și-a pierdut viața într-un accident în Galați. Gestul bizar făcut de Adrian, cu câteva ore înainte de tragedie
Un tânăr de 24 de ani din Galați și-a pierdut viața într-un tragic accident auto. Acesta conducea o autoutilitară, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauza vitezei. S-a izbit de o altă autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, la volanul căreia se afla un bărbat de 32 de ani, care circula corespunzător. Impactul a fost atât de puternic, încât s-a soldat cu un deces. Cine este, de fapt, tânărul care a pierit în urma evenimentului rutier? Era cunoscut pe internet!
Un tragic accident a avut loc, miercuri, pe o șosea din județul Galați. Adrian s-a stins din viață la vârsta de 24 de ani, lăsând în urmă numai durere. Se afla la volanul unei mașini, iar într-o curbă a pierdut controlul din cauza vitezei neadaptate la porțiunea respectivă de drum. S-a izbit apoi de o autoutilitară, condusă corespunzător de un bărbat de 32 de ani. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la incident și s-au deplasat de urgență la fața locului. Din păcate, pentru șoferul de 24 de ani nu s-a mai putut face nimic.
„La data de 1 noiembrie 2023, la ora 17.40, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a fost sesizat prin apel la S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe DJ 251, între localităţile Pechea şi Costache Negri ar fi avut loc un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit faptul că un tânăr, cu vârsta de 24 de ani, domiciliat în localitatea Valea Mărului, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 251, având direcţia de deplasare dinspre comuna Pechea către comuna Costache Negri, în zona km. 38 + 260 de metri, pe fondul vitezei neadaptate în porţiunea de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, ce transporta cereale şi care era condusă regulamentar de un bărbat, de 32 de ani, domiciliat în satul Cotoroaia, comun Cerţeşti.
În urma evenimentului rutier tânărul, de 24 de ani, a decedat. Celălalt conducător auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier”, se arată în comunicatul transmis de autorități.
Cine era tânărul de 24 de ani mort în accidentul din Galați
Adrian era destul de cunoscut în mediul online, mai ales pe platforma YouTube acolo unde făcea diverse clipuri de șapte ani. Mulți adolescenți îl urmăreau cu drag și îi apreciau munca făcută pe internet. Mesajele de tristețe continuă să curgă pe rețelele de socializare, pentru că nimănui nu-i vine să creadă că tânărul s-a stins. Cu două săptămâni înainte de nenorocire, acesta filmase și distribuise un videoclip bizar intitulat ”Cum să aprinzi lumânări”.
”Dumnezeu să te odihnească în pace Adrian …. Mult prea devreme! O veste dureroasă… Condoleanțe sincere familie și multă putere de a depăși acest trist moment! Sincere REGRETE!”, a scris cineva.
”Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște..putere familiei să treacă peste această durere mare”, a fost alt comentariu.
”Aflat departe de casă, telefonul îmi sună strident! Plângând, un prieten îmi spune că Adiță a murit într-un groaznic accident! Strig că nu se poate, izbucnesc instantaneu în plâns! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Adiță! Dă-le Doamne părinților tărie în suflet, în trup și în minte putere și mângâiere”, a fost un alt mesaj plin de tristețe.
Cu câteva ore înainte de a-și pierde viața, Adrian a postat pe YouTube ultimul său videoclip. Nici prin cap nu-i trecea că va fi ultima postare pe care o va face pe platforma, unde activa de la o vârstă fragedă. Și acolo, urmăritorii lui au transmis mesaje de condoleanțe, pline de tristețe.