O vedetă de la Kanal D și-a dat demisia din cauza salariului! Ce a ajuns să facă pentru un trai mai bun: „S-a încheiat cu televiziunea”

Publicat: 24/01/2024 | 12:14
Vedeta Kanal D care a plecat din trust / Foto: Captură Video

Să vezi și să nu crezi! Una dintre vedetele postului de televiziune turcesc renunță la micile ecrane. Antonia Ștefănescu, fosta soție a lui Andrei de la Alb-Negru, a spus adio carierei ei de pe sticlă și a acceptat o nouă provocare în viața profesională. Motivul principal ar fi chiar cel legat de bani!

Antonia Ștefănescu a ajuns cunoscută datorită căsniciei cu Andrei Ștefănescu, solistul de la trupa Alb-Negru, care între timp a devenit om de televiziune și lucrează la Antena Stars. Ei bine, și mama copilului său o luase pe drumul știrilor și al reportajelor, în cadrul fostului matinal de la Kanal D, prezentat de Bursucu, Viviana Sposub și George Tănase. Doar că, ce să vezi? Emisiunea a fost anulată între timp, iar Antonia nu și-ar mai fi găsit locul la postul TV.

CITEȘTE ȘI: KANAL D „A CĂLCAT PE BEC” ȘI A PRIMIT O PEDEAPSĂ DURĂ. POSTUL TV A FOST AMENDAT ASPRU PENTRU ÎNCĂLCAREA REGULILOR

De ce a renunțat Antonia Ștefănescu la cariera în televiziune

Frumoasa blondină și-a dorit să câștige mai mulți bani, așa că a început să lucreze într-un nou domeniu: imobiliare. După demisia de la Kanal D, tânăra nu a stat deloc degeaba. Primul care ar fi susținut-o în schimbarea domeniului ar fi chiar fostul partener de viață, Andrei.

„Mi-am schimbat locul de muncă, după ce am fost cam un an și jumătate la Kanal D. Acum sunt la o firmă dezvoltatoare. S-a încheiat cu televiziunea. În termenii actuali sunt asistent manager la o firmă care se ocupă cu dezvoltare imobiliară. Singură, tot singură (n.r. râde). Este cu liniștea pe aici prin viața mea, deși aș vrea să fie mai agitație (n.r. râde). Dar nu-mi stă capul!

S-a nimerit pur și simplu jobul acesta printr-o vecină care a plecat din țară! Eu inițial voiam ceva part-time pe lângă ce făceam la Kanal, ca să mai fac un ban. Dar am venit la interviu și am rămas. Am zis să fac schimbarea că nu mi-a ieșit în cale degeaba. Sunt la program acum ce-i drept, cu toate astea, e mai bine din toate punctele de vedere”, a spus Antonia Ştefănescu pentru Fanatik.

CITEȘTE ȘI: KANAL D VREA SĂ DISTRUGĂ SURVIVOR CHIAR DIN DOMINICANĂ. CARE E PLANUL DE LA DOGAN MEDIA CA SĂ SPULBERE RIVALA PRO TV

Antonia Ștefănescu a recunoscut că principalul motiv pentru care a renunțat la televiziune este legat de partea financiară. Este cert faptul că tânăra mămică este plătită mult mai bine la actualul job. A simțit și că are nevoie de o schimbare, așa că n-a mai stat pe gânduri.

„Da, dar și faptul că eu funcționez cu mersul tot înainte, și când s-a ivit așa neașteptat, de nicăieri, am zis că e clar pentru mine și mai bine să nu fug de schimbare. Sunt încântată de alegerea făcută”, a mai spus vedeta.