În urmă cu 24 de ani, o formație ce a stârnit curiozitatea multora se lansa. Hienă, Șopârlă și Vierme, protagoniștii trupei, veneau în fața publicului românesc și îl cucereau cu un nou stil muzical. Formația Animal X a făcut furori ani de zile, dar în 2010 cariera colectivă a lui Șerban Copoț, Alexandru Șalaman și Laurențiu Penca se încheia. Însă, s-ar putea ca publicul să aibă parte în curând de o surpriză. Cei trei duc tratative pentru a readuce trupa Animal X în atenția publicului.
În anul 1999, formația Animal X apărea pe scena muzicală românească. Membrii trupei au cucerit imediat inimile ascultătorilor, iar pentru ani de zile cei trei au făcut furori. Succesul Animal X a apus în anul 2010, atunci când formația s-a dizolvat. Deși proiectul lansat de Șerban Copoț, Alexandru Șalaman și Laurențiu Penca nu a mai apărut în atenția oamenilor, trebuie notat că formația nu s-a despărțit și membrii ei nu s-au certat, așa cum s-a întâmplat în cazul majorității formațiilor ce făceau furori în anii 2000.
Membrii Animal X au rămas în relații bune, iar în fiecare an se întâlnesc și aniversează lansarea trupei. Zilele trecute a avut loc o nouă revedere, Animal X împlinind 24 de ani. Cu această ocazie, Șerban Copoț a făcut câteva declarații ce au surprins pe mulți și a anunțat o revenire a proiectului ce înnebunea românii în urmă cu doar câțiva ani.
„Ieri am sărbătorit 24 de ani de la momentul înființării oficiale a trupei. Așa facem în fiecare an, ne întâlnim.. Evident că ne este dor de stat în studio, de scenă. Noi nu ne-am despărțit, doar am luat o pauză. La un moment dat o să revenim. (n.r. revenirea) o să fie pur și simplu de hobby, cu muzică, care să ne placă în principal nouă, fără să mai căutăm niciun fel de topuri, niciun fel de radiouri, niciun fel de… Acum te ajută online-ul suficient de mult.
Dacă lumea vrea să audă ce este de cântat, te poate găsi și aprecia, fără să mai fi nevoit să apelezi la clasicele metode de promovare. Deci, da! Va fi așa, o muzică de suflet. Nu vom mai căuta acel mainstream. Noi le reorchestrăm de când am trecut la varianta live, am reorchestrat piesele acestea”, a declarat Șerban Copoț, la Antena Stars.
Deși nu a menționat când se va întâmpla revenirea Animal X, Șerban Copoț spune că vrea să facă lucrurile ca la carte. Artistul își dorește ca pe lângă piesele vechi reorchestrate să scoată și un album nou. Vedeta Antena 1 este de părere că o revenire fără piese noi nu ar fi corectă pentru public și nu are de gând să își dezamăgească fanii.
„Noi am început treaba asta de acum mult timp. Și atunci când vom face această revenire, nu va fi în stilul în care este obișnuită lumea, nu ne luăm după nimeni, va fi în stilul nostru.
Probabil că vom și lansa piese noi, o revenire fără un album nou mi se pare, așa, doar să mai faci niște bani. Sunt trupe care au revenit foarte frumos, cu piese noi, și sunt trupe care au revenit doar cântând piese vechi”, a mai spus Șerban Copoț.
(VEZI ȘI: ȘI-AU LUAT INIMA ÎN DINȚI! DECIZIA LUATĂ DE ȘERBAN COPOȚ ȘI SOȚIA LUI, DUPĂ 7 ANI: „NE-A DAT CURAJ”)