O tânără vasluiancă s-a urcat beată la volan și a făcut praf 5 mașini. Decizia incredibilă luată de magistrații ieșeni

Publicat: 08/03/2022 | 07:36

O tânără vasluiancă s-a urcat beată la volan și a făcut praf 5 mașini. După incident, magistraţii ieşeni au condamnat-o pe Laura la 1 an de închisoare, cu amânare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Procesul tinerei în vârstă de 26 ani a început pe data de 25 iunie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis-o în judecată sub acuzația de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Mai mult, potrivit oamenilor legii, Laura se afla în atenţia lor de acum trei ani.

CITEŞTE ŞI: ACCIDENT GRAV PE A1. IMPACT ÎNTRE TREI AUTOTURISME. O MAȘINĂ RĂSTURNATĂ ȘI O VICTIMĂ ÎNCARCERATĂ

Laura, acuzată că a făcut praf 5 mașini

Conform anchetatorilor, pe 13 decembrie 2017, în jurul orei 4:00, Laura se afla în maşină, alături de un alt pasager, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului. Un apel la 112 i-a anunţat pe poliţişti de accidentul grav pe care aceasta l-a produs.

Poliţiştii sosiți la fața locului au constatat că tânărul cu care Laura se afla în maşină a fost rănit ușor în urma impactului cu autoturismele parcate. Pentru că nu purta centura de siguranţă, baiatul s-a lovit cu capul în parbrizul autoturismului.

În prima fază, tânăra nu a recunoscut că ea s-ar fi aflat la volan, ci un alt amic. Minute bune, poliţiştii au încercat să o convingă să sufle în aparatul etilotest. În cele din urmă, Laura a fost testată, iar în urma verificărilor, a ieșit o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La scurt timp, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan