Karina Yershova, o tânără ucraineancă, a fost ucisă de soldații ruși în Bucea, lângă Kiev, înainte cu o săptămână să împlinească vârsta de 23 de ani. Bărbații au torturat-o, au violat-o, iar mai apoi au ucis-o. Vezi mărturiile șocante făcute de tatăl fetei.
Tatăl vitreg al Karinei, pe nume Andriy Dereko, a declarat faptul că anchetatorul crimei i-a ascuns faptul că fiica lui a fost torturată și violată, iar polițiștii știau acest lucru. Aceștia i-au spus adevărul, dar pe ocolite.
”A fost clar că ei (n.r.-polițiștii) știau că a fost torturată, însă anchetatorul nu ne-a spus în față. Ne-a spus: Nu am niciun drept moral să vă spun, însă ne-a lăsat de înțeles”, a spus tatăl vitreg.
Andriy Dereko a precizat că fiica sa vitregă lucra ca manager la un restaurant local de sushi și nu reprezenta nicio amenințare pentru nimeni.
Poliția nu a arătat trupul Karinei părinților, explicând că ar fi prea șocant pentru ei să-l vadă. A fost înmormântată într-un coșciug închis pe 13 aprilie în Bila Tserkva, la o zi după ce a fost identificată.
CITEȘTE ȘI: CÂTE FEMEI AU VIOLAT SOLDAȚII RUȘI ÎN BUCHA! TEROAREA A DURAT PESTE O LUNĂ
Bărbatul le-a cerut polițiștilor să-l lase să vadă o poză cu trupul fiicei vitrege. Aceștia i-au arătat lui Dereko doar partea de sus, iar el a declarat că avea o bucată de piele smulsă de pe coaste.
”Erau tăieturi, dar și o bucată de carne smulsă de pe coaste. Este evident că au torturat-o. Jumătate din unghiile ei erau întoarse”, a spus acesta.
Potrivit poliției, tânăra a fost împușcată și în picior și a încercat să își oprească sângerarea cu un garou. Karina a fost găsită într-o casă la 1,5 kilometri distanță de locuința sa.
Se pare că cel care a văzut-o ultima oară pe tânăra de 22 de ani a fost un locuitor din Bucea. Acesta stă în aproprierea imobilului în care a fost omorâtă Karina. Conform acestuia, pe 16 martie, soldații ruși au adus-o pe Karina în casa vecinilor săi, Viktor și Natalya Mazokha.
”Au adus o fată rănită la ei. Nu știu ce s-a întâmplat după, dar un soldat a dezlănțuit o mitralieră spre pământ, apoi a venit un ofițer și i-a împușcat pe toți trei. Trei zile mai târziu, a venit un soldat rus și ne-a spus că acolo sunt trei cadavre”, a mărturisit acesta.
De când soldații ruși s-au retras din zona Kievului, autoritățile au adunat și dezgropat cadavrele civililor uciși într-o lună de ocupație. Doar în Bucea au fost descoperite trupurile a peste 400 de civili.