O tânără din Bucureşti a avut parte de o surpriză de proporţii după ce a cumpărat un burger şi s-a pregătit să-l mănânce. În sandvişul care se aştepta să fie delicios a găsit....o insectă, mai exact, un ţânţar de apă!
Clienta a comandat un burger la un fast-food din Capitală, iar când a deschis cutia a avut parte de un şoc, găsind insecta moartă chiar în cutia în care era ambalat produsul abia preparat.
”E un ţânţar gigantic. Nu am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. Pare mort de ceva vreme pe burgerul acesta”, a spus tânăra.