O tânără de 23 de ani, din Londra, este atât de speriată pe Michael Jackson încât a dezvoltat o fobie de starul pop. Din cauza acestei probleme, Poppy Johnson nu mai folosește deloc internetul și e complet absentă de pe rețelele sociale.
Totul a început când avea cinci ani și a vizionat videoclipul de la hit-ul „Thriller”. Din acel moment a devenit îngrozită numai la auzul numelui lui Michael Jackson.
În schimb, părinții tinerei sunt mari fani ai lui Michael Jackson și chiar au un mic altar cu „regele muzicii pop”, dar pe care sunt nevoiți să-l țină ascuns. „Niciodată nu vorbesc despre el și nu prea spun multor persoane despre problema mea. Mă tem să nu creadă despre mine că sunt o ciudată sau să încerce să înțeleagă cum de e posibil să am fobie de Michael Jackson”, povestește tânăra.
Poppy și-a făcut curajul să meargă și să consulte un terapeut și speră să poată rezolva această problemă: „Când sunt în oraș cu prietenii și aud vreo melodie a lui Michael, simt că abia mai pot respira și încerc să mă calmez și să mă gândesc la altceva”, a mai povestit Poppy, conform Mirror.