O tânără de 20 de ani a fost la un pas să-și piardă viața în gara din Cluj. Fata s-a urcat pe tren pentru a filma TikTok-ul „perfect”

Publicat: 17/03/2024 | 13:02

O tânără în vârstă de 20 de ani a fost la un pas să-și piardă viața pentru un TikTok. Fata a scăpat ca prin minune cu viață, după filmarea pentru rețelele de socializare putea să-i aducă moartea. Totul s-a întâmplat în gara din Cluj-Napoca.

În gara din Cluj, a avut loc o scenă dramatică. Totul s-a petrecut într-o zonă în care trenurile sunt pregătite pentru plecare. O tânără în vârstă de 20 de ani a urcat pe tren, însoțită de altcineva. Cei doi au avut în plan să facă fotografii și înregistrări video pentru a le posta online, însă ideea s-a dovedit a fi foarte periculoasă.

Cei doi tineri au fost electrocutați. În timp ce băiatul a suferit doar câteva arsuri la braț, fata a fost afectată de un șoc atât de puternic încât a fost aruncată în apropierea șinelor.

„Uitați ce a rămas în urmă. Hainele arse! Cureaua… S-a suit să facă TikTok aici și a căzut și i-a curentat. (…) da, și pe domnu’ doar mâna l-a curentat și l-a luat poliția”, a dezvăluit un martor pentru Știrile Pro TV.

Citește și: DOI TINERI DIN GALAȚI AU DAT LOVITURA CU O REȚETĂ VECHE DE 300 DE ANI: „ACESTA ESTE ATUUL NOSTRU”

Salvarea fetei a venit din partea prietenului cu care se afla în gara din Cluj

Tânărul în vârstă de 24 de ani, rănit, a avut norocul să găsească puterea să apeleze numărul de urgență 112, iar intervenția rapidă a echipelor de salvare a fost crucială pentru salvarea vieții fetei.

„Prezenta traumatisme și arsuri severe, i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență, iar ulterior a fost transportată la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, conform sursei citate.

Liniile de tensiune la care sunt conectate trenurile electrice funcționează la o tensiune extremă de ridicată, în jur de 27.000 de volți. Ca rezultat, ele generează un câmp electric extins de aproximativ 1,5 metri în jurul lor.

Practic, nu este necesar să ajungă cablul electric pentru a suferi răni grave sau chiar fatale.

Situația tinerei de la gara din Cluj nu este unică. În trecut, sa observat o adevărată tendință a selfie-urilor realizate pe trenuri, multe dintre aceste incidente soldându-se tragic pentru cei implicați. Cei doi tineri care au trecut prin momente aproape fatale în gara din Cluj locuiesc în Brașov.

Citește și: CE A PĂȚIT UN BĂRBAT, CĂSĂTORIT DE 30 DE ANI, DUPĂ CE ȘI-A ÎNȘELAT NEVASTA CU NOUA LUI COLEGĂ DE LA MUNCĂ