O tânără de 18 ani s-a aruncat de la balconul unui bloc din București și a murit. De vină ar fi iubitul acesteia: ”Am auzit niște chestii urâte de băiatul ăsta”

Publicat: 27/06/2022 | 20:36
Tânără pe balcon Sursă foto: Pixabay

O fată, în vârstă de 18 ani, originară din județul Galați ar fugit de acasă de două ori, pentru a putea fi cu iubitul ei, iar astăzi, tânăra a decis să își pună capăt zilelor. Iată ce susțin părinții fetei și ce spun despre băiatul cu care fiica lor avea o relație de iubire.

Yasmin, o fată de 18 ani, s-a aruncat astăzi de la etajul 5 al unui bloc din centrul Capitalei. În spatele acestei tragedii ar sta un individ care a cucerit-o prin metoda „loverboy” sau cel puțin așa susțin părinții tinerei. Ei dau vina pe iubitul fetei şi spun că ar fi încercat în zadar să o ţină la distanţă de el.

CITEȘTE ȘI: A MURIT ÎN LUNA DE MIERE, ÎN MAŞINA CONDUSĂ DE PROASPĂTUL EI SOŢ! FRATELE SĂU A FĂCUT ANUNŢUL TRIST: „VEI FI MEREU ÎNGERUL NOSTRU”

Mașină de Poliție Sursă foto: Pixabay

Yasmin ar fi fost sedusă prin metoda ”loverboy”

Mai mult, cei doi cred că Yasmin şi prietena ei, care e minoră, ar fi fost racolate de băiat prin metoda loverboy şi că ar fi căzut victime ale traficului de persoane.

Tatăl lui Yasmin: ”Ne-a spus într-o zi că este într-o relație cu un băiat. Am auzit niște chestii urâte de băiatul ăsta. Că băiatul se ocupă cu niște chestii necurate. După ce a făcut fata mea 18 ani a convins-o să plece de acasă, să își părăsească domiciliul.

Nu era prima oară când aceasta fugea de acasă. El a fost foarte insistent, a reușit prin tot ce a putut el să facă să comunice cu ea. Îmi promitea că dacă o să o las o să îi mulțumesc toată viața că o să o facă om. Din păcate a făcut ce a făcut”

Iubitul lui Yasmin: ”Ne-am certat toată ziua și nu i-am răspuns la mesaj și seara. Ne-am certat iar și a zis că pleacă. Și am lăsat-o să plece. Și m-a sunat o fată, o prietenă de-a ei să îmi spună ce s-a întâmplat”

Mama lui Yasmin: ”Mi-a distrus-o, mi-a distrus-o!”

Trupul tinerei care abia împlinise 18 ani a fost ridicat de la Institutul de Medicină Legală și dus în Galați, acolo unde familia urmează să o înmormânteze. Ancheta morții fetei se află abia la început. Acum, procurorii, împreună cu polițiștii de la Omoruri încearcă acum să afle ce a determinat-o pe tânără să recurgă la gestul extrem. Cea mai importantă probă sunt mesajele din telefonul fetei, scrie Observator. 

VEZI ȘI: ULTIMA IMAGINE CU FLAVIUS ÎN VIAŢĂ, ELEVUL DE CLASA A VIII-A CARE A MURIT CHIAR LA BANCHET: „ÎNGER DRAG”

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult