O tanara are nevoie urgenta de 40.000 de euro pentru o operatie pe creier
SPERANTA. Andreea Cretu are nevoie ca de aer de o interventie chirurgicala de extirpare a tumorii de pe creier, care nu se poate realiza decat la o clinica din Germania Ca sa scape de o tumora, care ii apasa pe nervul optic si o poate duce la orbire, Andreea Cretu trebuie sa mearga la tratament la o clinica din strainatate. Alexandra Nastase Viata ei s-a transformat intr-un calvar inca din adolescenta. O tanara din Capitala, de numai 20 de ani, este condamnata sa traiasca cu zeci de medicamente, dupa ce, in urma celor doua operatii pe care le-a suferit pentru extirparea unei tumori, problemele ei s-au agravat. Desi a sperat ca se va face bine, tanara s-a ales cu un diabet insipid, boala care o face sa consume chiar si 25 de litri de apa in 24 de ore si risca acum sa ramana oarba. Aceasta pentru ca tumora de un centimetru ii apasa pe nervul optic, iar fata aproape ca nu mai vede. Cu o sanatate mai mult decat subreda, Andreea, care s-a dus la medic pe cand era inca in scoala generala pentru a descoperi cauza unor dureri de cap, a reusit totusi sa termine liceul si se afla in ultimul an la o postliceala. Tanara isi doreste mai mult decat orice sa se vindece pentru a-si putea continua cursurile si a deveni asistenta medicala. Pana acum a primit un raspuns favorabil de la clinica din Hanovra, Germania, insa nu are suma necesara interventiei chirurgicale. Parintii fetei au reusit sa stranga doar 9.000 de euro, in conditiile in care pentru operatie ea ar avea nevoie de 40.000 de euro. Cei care doresc sa o ajute pe Andreea sa duca o viata normala pot depune bani in urmatoarele conturi: Titular: Cretu Iulica; Banca: BRD; Sucursala: Rahova RO 27 BRDE 410 SV 69383374100 LEI RO 61 BRDE 410 SV 08962364100 EURO