O adolescentă din Vietnam a murit prin somn, iar poliţiştii care investighează acum cazul sunt de părere că vina i-ar fi aparţinut acesteia.
Adolescenta de 14 ani a murit în chinuri groaznice fiind electrocutată de încărcătorul pe care îl folosea ca să îşi alimenteze smartphone-ul. În fiecare seară ea îşi conecta iPhone-ul la respectivul cablu, după care îl aşeza la marginea patului. Oamenii legii sunt de părere că vina îi aparţine în totalitate, pentru că folosea un încărcător bizar, care pe deasupra mai fusese şi lipit cu bandă adezivă atunci când începuse să se deterioreze.
Totodată, adolescenta din Hanoi a atins cablul fără să îşi dea seama în timp ce dormea şi chiar în acel moment s-a produs o descărcare electrică ce i-a fost fatală, notează thesun.co.uk. Momentan nu se ştie dacă încărcătorul care a fost ulterior fotografiat este sau nu original şi produs de către compania Apple sau dacă e vorba de o imitaţie.
În plus, specialiştii avertizează că încărcătoarele contrafăcute sunt foarte riscante, pentru că nu au incorporat şi un sistem de protecţie anti-şoc, în cazul în care ar exista vreo descărcare de curent electric.
Cei care au găsit-o pe adolescenta de 14 ani pe nume Le Thi Xoan au fost chiar părinţii acesteia. Disperaţi de faptul că fata nu se mai mişca, au dus-o de urgenţă la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic altceva decât să pronunţe ora decesului.