O suceveancă s-a vaccinat anti-COVID deși nu era cadru medical: ”Nu credeam că e adevărat”
Diana Peptănuș Marin, o tânără din Suceava, s-a vaccinat împotriva noului coronavirus deși nu era cadru medical. Iată cum a fost posibil acest lucru.
Centrul de vaccinare organizat în Spitalul Județean Suceava a avut miercuri, 13 ianuarie, 420 de doze de vaccin și doar 350 de persoane programate la vaccinare. Ca să nu irosească dozele, reprezentanții spitalului au decis să vaccineze și persoanele care își doreau să facă acest lucru, deși nu erau pe lista prioritară.
Astfel, Diana Peptănuș Marin a ajuns la Spitalul Județean pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus.
”Am aflat de la o vecină cum că s-ar vaccina oamenii la liber la Spitalul Județean. Am adus informația acasă, ne-am echipat (ea și soțul – n.r.) și am plecat la spital, unde am întrebat paznicul, domnul de la barieră, despre ce este vorba. Ne-a îndrumat spre Ambulatoriu și am stat la rând frumos, ordonați, afară, la aer liber, la distanță unii de alții. Atunci când ne-a venit rândul, am intrat într-o cameră de triaj, unde ni s-a luat temperatura, am fost chestionați vizavi de istoricul medical al fiecăruia și eligibili fiind pentru vaccin, am fost vaccinați cu prima doză de vaccin Pfizer”, a povestit Diana Peptănuș Marin la Digi24.
Femeia din Suceava a precizat că i s-a dat adeverința de vaccinare și i s-a spus că va fi contactată ulterior pentru a fi anunțată despre data de rapel.
”Așteptam cu nerăbdare și credeam că ne vine rândul la vaccinat undeva prin vară. Am fost niște norocoși. Noi când am plecat de acasă nu am crezut deloc că este adevărat. Am plecat că altă treabă oricum nu aveam și s-a întâmplat foarte repede, în condițiile în care la rând eram și pensionari, și oameni mai tineri, au venit chiar și doi polițiști în uniformă, iar atunci când am ajuns în preajma Ambulatoriului, au ieșit de acolo niște domni în uniforme de pompieri, cu măscuțe pe care era drapelul și scria «Pompierii», și i-am întrebat: «Ați fost, v-ați vaccinat? Este adevărat?»”, a mai spus Diana Peptănuș Marin.